#67 Citate despre Respect

#67 Citate despre Respect

Timpul m-a învățat că respectul nu este pentru oricine, ci pentru el are îl merită!

 

Am mult mai mult respect pentru oamenii care au o singură idee şi o pun în practică, decât pentru cei care au o mie de idei şi nu fac nimic. – Thomas Edison

Căută respectul, nu atenția. Durează mai mult. – Ziad K. Abdelnour

Cândva, conducătorii sârbi au pupat picioarele ocupantului. Cu timpul, respectul lor s-a ridicat la un nivel superior. – Aleksandar Cotric

Un mare bucătar este un artist pe care îl respect cu adevărat. – Robert Stack

Tinerii nu au nevoie de sfaturi. Au nevoie să li se acorde respect şi iubire. Să li se spună că e nevoie de ei. – Oana Pellea

Sunt pentru respectul legii, fără a uita că aceasta va fi folosită pentru a-i ocroti pe cei slabi. – Romano Prodi

La fel cum iubirea fără respect e trecătoare şi nestatornică, şi respectul fără iubire e rece şi lipsit de trăinicie. – Ben Jonson

Nimic nu-mi inspiră mai multă veneraţie şi respect ca o persoană în vârstă capabilă să-şi schimbe părerea. – Santiago Ramon y Cajal

  1. Există o însuşire bună, pe care nici un copil n-o aduce cu sine odată cu naşterea sa, deşi de ea depinde tot ce-ar putea face din el un om în toate privinţele: respectul

  2. Tu să nu te tragi cu mine de șireturi, întrucât eu mă port desculț. – Nichita Stănescu

  3. Nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără permisiunea ta – Eleanor Roosevelt

  4. Nu respect una din cele zece porunci. Sunt creştin, în proporţie de 90 la sută. – Milan Bestic

  5. Când vei fi mulţumit să fii pur şi simplu tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi, toţi te vor respecta. – Lao Tse

  6. Îndepărtaţi-vă cu respect de omul care chibzuieşte. Gândirea e un lucru sfânt. – Pitagora

  7. Sunt un om vulcanic, serios, las deoparte egoismul şi respect ceea ce fac. – Monica Davidescu

  8. O bună educație cere ca educatorul să inspire elevului stimă și respect, și nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualității elevilor și prin asuprirea stimei de sine.

  9. Respectul pentru adevăr reprezintă începutul înţelepciunii. – Aleksandr Ivanovici Herzen

  10. Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea. – Lev Tolstoi

  11. Respectul şi umilinţa merg în acelaşi pas. Măreţia şi puritatea sunt calea ce-o parcurg. – Annamaria Vezio

  12. Unde nu e respect, nu poate fi iubire. – Carlo Goldoni

  13. Toate popoarele acordă un mare respect Bisericii şi Armatei. Adică exact acelor instituţii unde n-are voie să pătrundă democraţia. – Corneliu Vadim Tudor

  14. Cel care crede sincer că face ceea ce e drept poate să ne fie duşman, dar are respectul nostru. – Jules Verne

  15. Cine-i bine situat este și de toți stimat.

  16. Iubirea, prietenia, respectul nu unesc oamenii atât de puternic ca ura comuna față de ceva.

  17. Respectul nu ţine cont de calitatea persoanei, ţine doar de caracterul ei. – Ovidiu Kerekes

  18. Proba evidentă a lipsei de respect e să nu observi respectul celorlalţi. – Vittorio Sermonti

  19. Oamenii nu te respecta atâta timp cât nu-i înspăimânți puțin.

  20. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie. – Mihai I al României

  21. Vreau să văd până unde merge respectul necondiţionat pentru muncă pur şi simplu. – George Enescu

  22. Când eşti diferit, uneori nu poţi vedea milioanele de oameni care te acceptă aşa cum eşti. Observi doar persoana care nu te acceptă – Jodi Picoult

  23. Respectul se alătură mereu iubirii veritabile. – proverbe franţuzeşti

  24. Trebuie să învăţăm să fim cei mai buni prieteni ai noştri, pentru că putem cădea prea uşor în capcana de a fi cei mai mari duşmani – Roderick Thorp

  25. Să nu îndrăzneşti, nici măcar pentru o secundă, să te înconjori de oameni care nu sunt conştienţi de măreţia ta – Jo Blackwell-Preston

  26. Cu cât cauţi să placi la toată lumea, cu atât eşti în primejdie să nu fii respectat de nimeni.

  27. Iată ce trebuie să ştie o femeie: singurul om care e vrednic de iubirea ei e acela care a socotit-o demnă de respectul său. – Alexandre Dumas fiul

  28. Respectul este reciproc avantajos. – Dorel Schor

  29. Ceea ce-şi doresc femeile este ceea ce vor şi bărbaţii. Vor respect. – Marilyn vos Savant

  30. Respectul este ceea ce datorăm; dragostea, ceea ce dăruim. – Philip James Bailey

  31. Unii nu-şi respectă părinţii; alţii îi pun la respect. – George Geafir

  32. Nimic nu este mai lipsit de respect decât o politeţe excesivă. – Dorel Schor

  33. Cărţile prea voluminoase inspiră respect, dar adeseori rămân necitite. – Valeriu Butulescu

  34. Cuvântul să-ţi fie legământ. Să faci mereu ceea ce spui că vei face. Şi să tratezi oamenii cu demnitate şi respect chiar dacă nu îi cunoşti sau nu le împărtăşeşti opinia. – Michelle Obama

  35. Dragostea şi respectul faţă de părinţi sunt, fără îndoială, sentimente sfinte. – Vissarion Belinski

  36. Iubirea este o emoţie, un sentiment de afecţiune puternică, născut din înrudire, admiraţie, bunăvoinţă, respect, compasiune, tandreţe, interese comune, în general din emoţii pozitive. – Herbert Harris

  37. Fiecare artă, în parte, exprimă epoca ei. Dar vai și amar dacă exprimă numai epoca respectivă. Adevărata arta exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om.

  38. Cine-și primește sincer prietenul, respectuos rudele, cu politețe pe cei mândri, cu sfaturi blânde pe cei rătăciți, iar pe cei înțelepți după felul lor de-a fi acela este un om cu adevărat prietenos.

  39. Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit. – Neale Donald Walsch

  40. Am fost mereu învăţat să îmi respect bătrânii, dar am ajuns acum la o vârstă când nu mai am pe cine să respect. – George Burns

  41. Încrederea în corpul, mintea şi spiritul nostru ne permite să căutăm noi aventuri, noi direcţii în care să creştem şi noi lecţii pe care să le învăţăm – despre asta este viaţa – Oprah Winfrey

  42. O comunicare eficientă se poate realiza atunci când există iubire şi respect. – Samuel Smiles

  43. Poți pretinde curtoazia, dar trebuie să câștigi respectul. – Lawrence Goldstone

  44. Un plugar care stă drept e mai demn de respectul nostru decât un nobil în genunchi. – Benjamin Franklin

  45. Există oameni pe care este suficient să-i cunoști spre a-i iubi, respectă, onora și admiră, precum și alții de care fugim și-i disprețuim de îndată ce-i cunoaștem.

  46. Cel mai bogat om de pe planetă are doar patru lucruri; sănătate, iubire, timp şi respect. – Teodor Dume

  47. Când stăpânești respectul și diciplina de sine, atunci vei deține adevărata putere!

  48. Respectul este limitat, dar iubirea este necondiţionată. – Ovidiu Kerekes

  49. Nimic nu este mai de preţ decât respectul de tine însuţi, întemeiat pe dreptate şi omenie. – John Milton

  50. Dragostea adevărată este bazată pe respect. – Theresa Villiers

  51. Ce s-a pierdut acum? Dragostea şi respectul. – Nicolae Herlea

  52. Conştiinţa naţională înseamnă mai întâi recunoştinţă şi respect înaintaşilor, apoi răspunderea şi grija urmaşilor. – I. Haţieganu

  53. Încrederea, ca şi arta, nu vine din faptul că avem toate răspunsurile, ci din faptul că suntem deschişi la toate întrebările – Earl Gray Stevens

  54. Adevărata frumuseţe este întotdeauna castă şi inspiră un respect involuntar. – George Sand

  55. Punctualitatea este un fel de a ne arăta respectul pentru acei cu care treburile vieţii ne pun în legătură. – Vauvenargues

  56. Dezvăță-te să respecți fațada, până ce n-ai văzut interiorul.

  57. Nu putem admira pe cineva decât dacă e pe trei sferturi nebun. Admiraţia n-are nimic de-a face cu respectul. – Emil Cioran

  58. Dragostea soţiei pentru soţul ei, respectul pe care i-l arată molipsesc toată familia. – Tigran Camsaracan

  59. Visaţi la o lume în care niciodată unul nu-l mai judecă pe celălalt, în care nu se mai pun condiţii, înainte de a se oferi dragoste şi în care frica nu mai este niciodată un mijloc de a se obţine respect. – Neale Donald Walsch

  60. Cel care nu are curajul să vorbească pentru drepturile sale nu poate câştiga respectul celorlaţi. – Rene Torres

  61. Bătrâneţea e vrednică de respect când a fost în urma ei o bărbăţie. – Nicolae Iorga din Cugetări

  62. Cine râde prea mult pierde respectul celorlalţi. – proverb arab

  63. Când vei fi mulţumit să fii tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi, toţi te vor respecta. – Lao Tse

  64. Cu cei în vârstă trebuie să vorbeşti respectuos şi în puţine cuvinte; cu cei de aceeaşi vârstă prietenos şi cu blândeţe. – Erasmus

  65. Am fost educat în conştiinţa creştină, dar credinţa mea s-a întărit, pe parcurs, în special în activitatea mea medicală. Atunci când omul are respect şi iubire faţă de Dumnezeu, şi El se apropie de om. – Gheorghe Burnei

  66. Respectă-te pe tine și alții te vor respecta. – Confucius

  67. Respectul este iubire în haine simple. – Frankie Byrne

  68. Am învăţat să respect femeile şi să am răbdare. Creşti cu atâtea femei în jurul tău… înveţi să-ţi aştepţi rândul. – Cosmopolitan

  69. Respectul a fost inventat pentru a acoperi spațiul liber unde ar trebui să fie dragostea. – Leo Tolstoy

  70. Numai pasiunile simulate, numai delirurile prefăcute pot avea ceva legătură cu spiritul, cu respectul de sine; sentimentele sincere presupun o lipsă de consideraţie faţă de propria persoană. – Emil Cioran

  71. Există lucruri mai cumplite decât moartea şi suferinţa…, atunci când omul îşi pierde respectul faţă de sine. – Sandor Marai

  72. Ca să fii respectat, începe prin a te respecta. – Tudor Arghezi

  73. În timp ce o persoană ezită pentru că se simte inferioară, alta este ocupată să facă greşeli şi să devină mai bună – Henry C. Link

  74. Atenţia lui nu înseamnă nimic dacă nu ai şi respectul lui. – Stephan Labossiere

  75. Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. – Emil Cioran

  76. Indiferent de felul în care arată o femeie, dacă are încredere în sine, este sexy – Paris Hilton

  77. Cine nu pretinde respect, nu capătă. – proverb bengalez

  78. Nici un om ocupat cu un lucru foarte dificil şi pe care îl face foarte bine nu-şi poate pierde respectul faţă de sine. – George Bernard Shaw

  79. Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire şi apoi lăsat în libertate deplină. – Rudolf Steiner

  80. În cultura noastră avem un respect imens faţă de instrumentele muzicale – sunt parte din Dumnezeu. – Ravi Shankar

  81. Morala popoarelor depinde de respectul faţă de femei. – Alexander von Humboldt

  82. Să nu nesocoteşti niciodată respectul faţă de tine însuţi. Este sfânt. – Theodore Parker

  83. Unii oameni au atât de mult respect pentru superiorii lor, încât nu le mai rămâne nimic pentru ei înşişi. – Peter McArthur

  84. Aproapele ar trebui mai degrabă respectat, nu iubit. Dar respectul cere anumite calităţi, nu doar faptul că e aproape. – Valeriu Butulescu

  85. Depărtarea măreşte respectul. – Tacit

  86. După ce se tocesc, cuvintele nu se mai bucură de respect. – Nicolae Mareş

  87. Iubirea necesită independenţă şi respect de sine. – Herbert Harris

  88. Calităţile unui judecător: să asculte cu respect, să răspundă cu înţelepciune, să analizeze raţional şi să hotărască imparţial. – Xenofon

  89. Cine nu respectă viața, nu o merită. – Leonardo da Vinci

  90. Părinţii m-au învăţat ce este respectul. Viaţa m-a învăţat pe cine trebuie să respect. – Alina-Georgiana Drosu

  91. Bărbatul care arată un mare respect pentru mama lui și pentru femeile din viața lui, va avea respect pentru cei pe care îi întâlnește. – Ellen J. Barrier

  92. Îndrăzneşte să te iubeşti pe tine ca şi cum ai fi un curcubeu cu aur la ambele capete – Abrejhani

  93. Era un preşedinte extrem de respectuos. A dat noroc cu regele, cu regina şi cu toţi membrii guvernului. – Alex Dospian

  94. Respectul are limite, dragostea – nu. – Mihail Lermontov

  95. Lipsa de limite invită la lipsa de respect. Respectul de sine nu ţine cont de comision. – Crina Ianculescu

  96. Femeile să ţină bine minte că numai acela e demn de dragostea lor, care le-a considerat demne de respectul lui. – Alexandre Dumas fiul

  97. Modul în care îţi dezvolţi încrederea în sine este prin acumularea unui serii de experienţe de succes – William Jennings Bryan

  98. Baza respectului de sine o constituie autocontrolul, iar autocontrolul începe prin autocunoaştere. – Colin Turner

  99. Lenea este mama tuturor viciilor, dar fiind o mamă, trebuie respectată.

  100. Nu există iubire fără respect. – Cătălin Dupu

  101. Respect pe oricine trebuie să lupte şi să urle pentru decenţa sa. – Deborah Kerr

  102. Nu sunt dator să înving, dar sunt dator să fiu cinstit. Nu sunt dator să izbândesc, dar sunt dator să îmi respect principiile. – Abraham Lincoln

  103. Când cineva îmi spune , nu înseamnă că nu pot să o fac, înseamnă doar că nu o pot face cu acea persoană – Karen E. Quinones Miller

  104. Când ești mulțumit să fii pur și simplu tu însuți și să nu te compari cu ceilalți, toți te vor respecta.

  105. Încrederea în sine este un obicei care poate fi dezvoltat comportându-te ca şi cum o ai deja – Brian Tracy

  106. Respect cu dragă inimă ceea ce iubesc. – Michel de Montaigne

  107. Respect foarte mult soarta. – Anita Pallenberg

  108. Respectul este ca o stradă cu două sensuri: dacă vrei să-l primeşti, trebuie să-l dai. – R.G. Risch

  109. Nu lua în calcul niciodată posibilitatea eşecului. Atâta timp cât perseverezi, vei avea succes – Bryan Tracy

  110. Vorbesc tuturor în același fel, fie că este gunoierul ori președintele universității. – Albert Einstein

  111. Justiţia: respectul dreptului celuilalt. – Victor Cousin

  112. Secretul educaţiei constă în respectul faţă de elev. – Ralph Waldo Emerson

  113. Civilizaţia este o metodă de a trăi, o atitudine de respect egal faţă de toţi oamenii. – Jane Addams

  114. Când mă apropii de un copil, el inspiră în mine doua sentimente: sensibilitate pentru ceea ce este, şi respect pentru ceea ce poate deveni. – Louis Pasteur

  115. Dragoste, respect şi înţelegere! Ăsta-i secretul unei relaţii perfecte. – Eugen Cristea

  116. Calitatea primordială a unui bucătar este respectul. – Horia Vîrlan

  117. Bărbații nu iubesc totdeauna ce stimează, iar femeile nu stimează decât ceea ce iubesc.

  118. Urmează cei 3 R: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitatea pentru toate acţiunile tale. – Dalai Lama

  119. Cât mai mult respect pentru om şi cât mai multă exigenţă faţă de el. Însuşi faptul că îi ceri mai mult omului arată că îl respecţi, iar respectul te obligă prin el însuşi să fii exigent. – A.S. Makarenko

  120. Un salut respectuos face o plăcere deosebită. – proverbe turceşti

  121. Cel mai mare respect îl datorăm copilului. – Iuvena

  122. Eu respect toate tradiţiile, dar nu chiar ale tuturor. – Dorel Schor

  123. Onoarea este un amestec natural de respect pentru oameni şi pentru sine. – Voltaire

  124. Respectul față de ceilalți, un respect plin de modestie și politețe, este prima condiție a adevăratei egalități.

  125. Am dreptul la respect. Sunt os de ţăran! – Vasile Ghica

  126. Astăzi putem să jucăm ce vrem, dar s-a terminat cu respectul. – Ion Lucian

  127. Sentimentul cel mai important şi cel mai frumos pe care-l simte omul, se numeşte respectul pentru mister; el nu e sursa artei şi ştiinţei. Cine nu poate privi lumea cu spaimă înseamnă că are ochii închişi. – Albert Einstein

  128. Fără dragoste se mai poate trăi, dar nu fără stimă. E neapărat necesar a ne bucura măcar de stima noastră proprie; dar aceasta nu-i de ajuns în toate situațiile, nici pentru toată viața.

  129. Îi respect doar pe cei care mi se împotrivesc, dar nu-i pot tolera. – Charles de Gaulle

  130. Să aducem un respectuos omagiu memoriei tuturor acelora care au binemeritat de la patrie sau de la umanitate. Sfinte să ne fie scrierile lor, imaginea chipurilor lor și mormintele lor.

  131. Dacă am face lucrurile de care suntem capabili, ne-am uimi pe noi înşine – Thomas Edison

  132. Mă iert pe mine însumi pentru că am crezut aşa mult că.. nu sunt suficient de bun să am şi să fiu ceea ce vreau – Ceanne DeRohan

  133. Înţelepciunea îţi va da putere, dar caracterul îţi va da respect. – Bruce Lee

  134. Respectul este temelia, sau mai exact, soclul din care se înalţă statuia armoniei. – Teodor Mazilu

  135. Respectul pentru noi înșine ne ghidează moralitatea; respectul pentru ceilalți ne ghidează manierele. – Laurence Sterne

  136. Muntele oferă bucurie la schimb cu respect. – Dan Surducan

  137. Cea mai sigură cale de a corupe un tânăr este să-l înveţi să poarte un mare respect pentru cei care gândesc la fel, mai curând decât pentru cei care gândesc diferit. – Friedrich Nietzsche

  138. Omul care nu se valorează pe sine, nu poate valora pe nimeni – Ayn Rand

  139. Brutalitatea naște respect.

  140. Cine îşi atrage ura celor nebuni, câştigă respectul celor înţelepţi. – Freidank

  141. Una din formele cele mai sincere de respect este de fapt, să asculți ceea ce are altcineva de spus. – Bryant McGill

  142. Nimic nu este mai detestabil decât respectul bazat pe teamă. – Albert Camus

  143. Există doar trei fiinţe demne de respect: preotul, soldatul, poetul. A şti, a ucide, a crea. – Charles Baudelaire

  144. Tăcerea femeilor le aduce respect. – Sofocle

  145. A nu-ţi respecta duşmanul înseamnă a pierde o şansă de a-l învinge. – Lucian Blaga

156.

  1. Autoironie. Dispreţuindu-mă, am trezit respectul celor din jur. – Valeriu Butulescu

  2. Liderii sunt lideri numai atât timp cât au respect şi loialitate faţă de cei care îi urmează. – Hans Selye

  3. Respectul este abilitatea de a vedea o persoană aşa cum este, de a fi conştient de individualitatea sa unică. Respectul înseamnă grija ca cealaltă persoană să crească şi să se dezvolte aşa cum este. – Erich Fromm

  4. Corbii nu impun respect, deşi sunt gravi, se ştie ce mănâncă. – Boris Marian Mehr

  5. Respectul de sine este fructul disciplinei; simţul demnităţii creşte cu capacitatea de a-ţi spune singur nu. – Abraham Heschel

  6. După o vreme, iubirea seamănă cu un templu părăsit. Chiar dacă nu mai simţi prezenţa divinităţii, se cuvine să intri cu respect. – Valeriu Butulescu

  7. Cine n-are milă, nu merită respect. – Necunoscut

  8. Cine nu respectă lumea în care trăieşte, nici el nu merită respectul lumii. Cine jigneşte pe cei din jur, pe sine se jigneşte. – Ion Untaru

  9. Respectul arătat faţă de femei, în viaţa societăţii, este măsura progresului unei naţiuni. – Hacob Paronian

  10. Prezenţa anumitor oameni inspiră respect şi încredere; în faţa altora trebuie să venim cu încrederea şi respectul gata confecţionate. – George Eliot

  11. Orice om are pretenţii îndreptăţite la respect din partea semenilor săi şi, reciproca, el este obligat de asemenea, să-l respecte pe fiecare dintre ei. – Immanuel Kant

  12. Puterea impune respect. Caracterul câştigă respect. – Alexandra Mihalache

  13. Onoarea. Demnitatea. Respectul faţă de mine însămi. Dacă mă gândesc mai bine, n-am avut niciodată niciunul din aceste trei lucruri. – Paulo Coelho

  14. Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poți respecta. – Charles Darwin

  15. Inteligenţa aduce respect, iar economia avere. – proverbe aromâne

  16. Prima condiție a bunătății sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.

  17. De altfel, iubești cu-adevărat doar pe cine respecți. – Ileana Vulpescu

  18. Un om poate fi pentru mine şi un obiect de iubire, de frică sau de admiraţie, care poate merge chiar până la uimire şi totuşi să nu fie pentru aceasta un obiect de respect. Firea lui hazlie, curajul şi forţa lui, puterea pe care o are prin rangul său printre semenii lui îmi pot insufla asemenea senzaţii, totuşi lipseşte încă respectul interior faţă de el. – Immanuel Kant

  19. Respectul faţă de cărţi poate fi manifestat doar prin folosirea lor. – Umberto Eco

  20. Prea mulţi oameni supraestimează ceea ce nu sunt şi subestimează ceea ce sunt – Malcom S. Forbes

  21. Când te trezești încearcă să-ți respecți promisiunile făcute la beție. Astfel vei învăța să-ți ți gura.

  22. Respect Păstorul. Dar nu accept să mă ia drept oaie! – Valeriu Butulescu

  23. Respectul e prea des un scut, iar generozitatea e prea des o sabie. – Khalil Gibran

  24. Cei care, tineri fiind, nu au respect faţă de vârsta senectuţii, peste vreo cincizeci de ani îşi vor pierde respectul faţă de ei înşişi. – Mihail Mataringa

  25. Orice voluptate a spiritului, orice stare de bună dispoziţie vine din aceea că există oameni prin comparaţie cu care câştigăm mult respect faţă de noi înşine. – Thomas Hobbes

  26. Când autoritatea e respectuoasă, înseamnă că nu mai are putere. – Publilius Syrus din Sentinţe

  27. Respectul este un tribut pe care nu-l putem refuza meritului, fie că vrem, fie că nu; dacă putem eventual să-l împiedicăm de a se exterioriza, nu putem împiedica totuşi să-l resimţim interior. – Immanuel Kant

  28. Căutam mereu putere şi încredere în afara mea, dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna – Anna Freud

  29. Cu tot respectul, astăzi nu mai există respect! – Janet Nică

  30. Şansele tale de succes în orice întreprinzi pot fi oricând măsurate prin cât de mult crezi în tine – Robert Collier

  31. Iubirea este un leac miraculos. Iubirea de sine aduce miracole în viaţa noastră – Louise L. Hay

  32. Pentru mine, Familia Regală reprezintă nu numai o pagină esenţială din istoria ţării noastre, ci şi un simbol al valorilor pe care le admir: respect faţă de oameni, putere de a trece peste nedreptăţi şi greutăţi, generozitate şi bună-cuviinţă. – Klaus Iohannis

  33. Respectul se câştigă greu, dar se pierde foarte uşor. – Dorel Schor

  34. Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale. – Albert Einstein

  35. Rareori se întâmplă ca bărbaţii care au un mare respect pentru femei să se bucure de o mare popularitate printre ele. – Joseph Addison

  36. Încrederea nu vine din faptul că ai mereu dreptate, ci din faptul că nu ţi-e frică să greşeşti – Peter T. Mcintyre

  37. Tot ceea ce ţi se întâmplă este o oglindire a ceea ce crezi despre tine. Nu putem atrage mai mult decât credem că valorăm -Iyanla Vanzant

  38. Salută un om mare nu descoperindu-ţi capul, ci descoperindu-ţi cugetul.

  39. Nu consideră avantajos pentru tine un lucru care te face să-ți pierzi respectul față de tine.

  40. De fiecare dată când îţi încalci o promisiune îţi pierzi stima de sine, respectul de sine, încrederea în sine şi pierzi şi încrederea altora în tine. De fiecare dată când îţi păstrezi o promisiune, îţi creşti aceste bunuri valoroase – Robert White

  41. Am nevoie să simt faţă de mama mea respectul ce-l simt faţă de un ideal. – Anne Frank

  42. Când eşti puternic, fii blând dacă vrei să insufli respect, iar nu teama celor din jur. – Chilon

  43. Poţi spune că arăţi respect, dar respectul tău este pentru un superior, este doar respectul provenit din dorinţa de a căpăta ceva sau respectul izvorât din teamă. Dacă respecţi cu adevărat, ar trebui să fii respectuos cu cei de mai jos la fel ca şi cu cei aşa-numiţi mai înalţi decât tine. De vreme ce nu ai respect, nu ai nici dragoste. Cât de puţini dintre noi sunt generoşi, iertători, binevoitori? Tu eşti generos când ai de profitat, eşti binevoitor când poţi primi ceva în schimb! – Krishnamurti

  44. Femeile vor să fie iubite, să fie ascultate, să fie dorite, să fie respectate, să fie căutate, să fie considerate de încredere și, uneori, doar să fie ținute în brațe. Bărbații nu vor decât bilete la meci.

  45. Oamenii nu au mult respect pentru ceilalţi, dar ei nu se respectă nici pe ei înşişi. – Troţki

  46. Peste tot în America e nevoie de o atitudine fermă, altfel nu capeţi nici bani, nici respect. – Albert Einstein

  47. Fiului cuviincios niciodată nu-i vine greu ceea ce respectul îi pretinde. – Publilius Syrus

  48. Există două feluri de a-ți dovedi dragostea pentru o femeie; căsătorindu-te cu ea dacă este liberă și respectând-o dacă nu este.

  49. Respectul de sine e primul, apoi vine de la alţii. – Pera Novacovici

  50. Prietenia curge din multe izvoare, cea mai pură curge din respect. – Daniel Defoe

  51. Respectul e un tribut pe care nu-l putem refuza meritului, fie că vrem, fie că nu; putem cel mult să-l ascundem în afară, dar nu putem împiedica totuși să-l simțim înăuntrul nostru.

  52. Nu lăsa viaţa să te descurajeze, toţi care au ajuns departe au fost nevoiţi să înceapă de undeva – Richard L. Evans

  53. Nu am stimă pentru cine nu mă respectă.

  54. Nu cu jigniri clădeşti respect. – Nicolae Mareş

  55. În trecut, politeţea era o formă de respect; astăzi, politeţea este o formă de ţinere la respect! – Octav Bibere

  56. Adevărata frumusețe este întotdeauna castă și inspiră un respect involuntar.

  57. Respectul se câştigă, nu se impune; eu aş zice că se câştigă impus. – George Geafir

  58. Omul fără respect cade în grosolănia barbariei; nu preţuieşte demnitatea de rege al creaţiunii care este în el.

  59. Dragostea este formată din cinci mari ingrediente: prietenie, încredere, respect, pasiune şi comunicare. – Ava Cadell

  60. Îmi place să respect originea şi religia fiecărui om. Faptul că eu sunt ortodoxă, nu mă face nici mai frumoasă, nici mai deşteaptă, nici mai aproape de Dumnezeu. Eu cred că important e omul! – Tatiana Dunga

  61. Respectul de sine ar fi bine să fie pe primul loc! – Marius Simion

  62. Am învăţat să respect misterul. – Albert Einstein

  63. Asa-i. Numai ca oamenii au mare grija sa nu-si piarda respectul de sine. Cum? Simplu. Nu-l poarta asupra lor. – Sandor Marai

Comentarii

Leave a Reply