Alexandru Paleologu

Alexandru Paleologu

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Alexandru (Alecu) Paleologu (n. 14 martie 1919, București, România – d. 2 septembrie 2005, București, România) a fost un scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român, născut într-o veche familie boierească care își are probabil originile în Imperiul Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române la începutul secolului al XVIII-lea, Conu Alecu și-a purtat cu eleganță și rafinament gena și înainte și după anul 1989.

Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret și apoi a studiat la Universitatea București, unde este licențiat al Facultății de Drept.

Eseistul s-a format la școala lui Paul Zarifopol, istoric, critic literar care a desfășurat și o amplă activitate de publicist, moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești. Zarifopol a fost director al prestigioasei reviste interbelice Revista Fundațiilor Regale Carol al II-lea, căruia i-a și îngrijit mai multe antologii, fiind cunoscut mai ales prin volumul „Bunul simț ca paradox”.

„Am văzut, de mic, o elită intelectuală şi socială remarcabilă, ceea ce m-a ajutat să nu am complexe faţă de oamenii iluştri şi m-a învăţat să-i respect cum se cuvine”, își amintește în cărțile sale despre oamenii care i-au marcat educația și tinerețea, cel ce avea să devină Conu Alecu Paleologu.

Este unul dintre intelectualii români care, ca foarte mulți oameni de cultură, în anii ’50 a fost arestat şi condamnat la muncă silnică în urma faimosului proces al intelectualilor, lotul Noica-Pillat. Ultimul arestat din lot a fost Nicolae Steinhardt, în ianuarie 1960. Au fost arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi atunci 23 de intelectuali de prestigiu.

A fost eliberat prin decret de graţiere în anul 1964. La începutul anilor ’90 a fost numit Ambasador al României în Franța, și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității , numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”, cât și din cauza vederilor sale monarhiste.

S-a distins și în politică, fiind respectat și de camarazi, dar și de adversari. „Conu Alecu” impresiona și prin ținuta sa vestimentară, cu nelipsita batistă în buzunarul de la piept, cămăși și cravate atent asortate, iar în anii din urmă, faimosul baston cu cap de argint. 

Sursa: radioresita.ro, wikipedia.org


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

13 + four =