Apicultura – Cap. 3. Managementul Apicol

Apicultura – Cap. 3. Managementul Apicol

3.1. Deţinerea unei stupine bine organizate

3.1.1.Organizarea albinelor

3.1.2. Organizarea apicultorului

3.1.3. Intervenţii de rutină

În perioadă de vară

R. – Prevenirea roirii

3.1.3.2. În perioada de toamnă

Revizia de toamnă

Asigurarea căldurii în cuib

Provizii de calitate

Spaţiu de ouat

Asigurarea condiţiilor optime

Definitivarea pregătirilor de iernare

Variante de iernare

În perioada de iarnă

Agenda apicultorului în perioadă de iarnă

3.1.3.4. În perioadă de primăvară

Revizia sumară

Revizia generală

Strâmtorarea şi lărgirea cuibului

Revitalizarea familiilor slabe

3.1.4.Intervenţii de urgenţă

Pe timpul iernii

Îndreptarea stărilor anormale

3.1.4.2.

Pe timpul sezonului activ

Observaţii la urdiniş

Observaţii la ascultare

Observaţii la mirosire

Rama clăditoare

3.2. Existenţa unei baze melifere

3.2.1. Condiţiile unei bune baze melifere

3.2.1.1. Raza economică de zbor

3.2.1.2. Stabilirea numărului optim de stupi

3.2.2. Alegerea vetrelor de stupină

3.2.2.1. Aşezarea stupilor

3.3. Condiţii pedoclimatice favorabile

3.3.1. Capacitatea nectariferă

3.3.2. Compoziţia solului

3.3.3. Clima

3. Management apicol

Creşterea albinelor poate fi productivă, constituind în acelaşi timp, o destindere activă ce sensibilizează sufletul uman şi determină o solidaritate cu toţi cei care sunt îndrăgostiţi de albine şi de natură.

Cei 3 factori esenţiali pentru practica şi producţia apicolă sunt:

1. Deţinerea unei stupine bine organizate

2. Existenţa unei baze melifere şi

3. Condiţii meteo optime.

Lipsa unuia dintre aceşti 3 factori duce inevitabil la compromiterea recoltei.

3.1. Deţinerea unei stupine bine organizate

      1. Organizarea albinelor

O – Organizarea albinelor

3.1.2. Organizarea apicultorului

O – Organizarea apicultorului

3.1.3. Intervenţii de rutină

3.1.3.1. În perioadă de vară

Se iau măsurile de rigoare pentru preîntâmpinarea roirii, se asigură apa (în adăpătoare aşezate la umbră şi spălate cât mai des), se practică pastoralul la plantele melifere, se urmăreşte extragerea mierii la timp, se oferă toate condiţiile optime pentru cules şi pentru menţinerea albinelor în stare activă. Culesurile naturale sunt mult mai eficace decât hrănirile stimulente, datorită aportului de nectar şi polen proaspăt. Pentru aceasta se practică apicultura de tip pastoral.

3.1.3.2. În perioada de toamnă

Perioada premergătoare iernării – lunile iulie-septembrie – trebuie intens folosită pentru creşterea unui număr cât mai mare de albină, lucru care se realizează prin:

– asigurarea proviziilor de calitate,

– asigurarea spaţiului necesar creşterii puietului,

– menţinerea familiilor în stare activă prin hrăniri stimulente,

– asigurarea căldurii în stup,

– înlocuirea mătcilor epuizate,

– folosirea familiilor ajutătoare temporare sau permanente etc.

Modul de amplasare a rezervelor de hrană poate fi bilaterală, centrală sau unilaterală, ultimele două fiind mai puţin indicate, excepţie făcând cazul familiilor mai slabe şi cu rezerve insuficiente. Indiferent de varianta de iernare se va urmări să nu se lase în cuib faguri cu mai puţin de 1,5 kg miere. Aceştia se trec după diafragmă şi dacă timpul permite, se descăpăcesc pentru ca albinele să transporte mierea în cuib. Nu trebuie neglijată prevenirea furtişagului, ştiut fiind că atunci când culesul încetează brusc şi începem extracţia mierii sau hrăniri neglijente albinele devin nervoase şi se atacă între ele putând provoca decimarea stupinei.

În cazul declanşării furtişagului, singura soluţie e deplasarea stupinei la 10 km.

3.1.3.2.1. Revizia de toamnă

După terminarea culesului se efectuează o revizie, în timpul căreia se ridică magazinele, se stabileşte prezenţa şi calitatea mătcii, se păstrează doar fagurii de culoare închisă în care se găseşte puietul şi proviziile. Se face analiza mierii pentru a se depista eventuala miere de mană (proba cu alcool de 95 de grade). Organizarea definitivă a cuibului pentru iernare se face în prima parte a lunii octombrie, când cea mai mare parte a puietului a eclozionat, cuibul restrângându-se la numărul de faguri bine acoperiţi, mărginiţi de diafragme şi de materiale termoizolante.

Observaţiile care se fac cu ocazia reviziei generale de toamnă (sfârşitul lunii septembrie) se referă la:

– numărul intervalelor,

– numărul şi calitatea fagurilor,

– prezenţa şi calitatea puietului,

– rezervele de hrană în kg,

– starea de sănătate,

– numărul fagurilor care rămân în cuib (strict raportat la puterea efectivă a familiei),

– intervenţiile ce se fac etc.

La încheierea anului apicol în partida fiecărei familii se face o mică situaţie comparativă între anul ce s-a încheiat şi premergătorii 2-3 ani, cu observarea greşelilor pentru a fi lichidate în anii următori. La urdinişuri se montează gratiile de protecţie contra şoarecilor (după 15 septembrie), iar urdinişurile sunt reduse corespunzător (câte 2 cm pentru fiecare interval bine ocupat cu albine), reducerea exagerată împiedicând schimbul de aer, favorizând dezvoltarea umidităţii şi mucegaiurilor.

3.1.3.2.2. Asigurarea căldurii în cuib

Cuibul trebuie bine delimitat la spaţiul bine ocupat de albine, descăpăcind după diafragmă anumite cantităţi de miere pentru a fi trasă de albine în cuib. Nu se recomandă lăsarea fagurilor după diafragmă pe timpul iernii întrucât există pericolul formării greşite a ghemului de iernare. Urdinişurile se reduc şi se asigură izolarea termică prin amplasarea de materiale termoizolante deasupra podişorului şi după diafragmă.

3.1.3.2.3. Provizii de calitate

Polenul şi mierea în cantităţi insuficiente antrenează fenomene de carenţă (lipsa de vitalitate, sensibilitate mai mare la boli şi reducerea longevităţii).

Consumul de hrană este mai scăzut în primele luni ale iernii, până la apariţia puietului (700-800 g), crescând apoi la 1,5-2 kg lunar. La ieşirea din iarnă de asemenea sunt necesare rezerve abundente de hrană pentru creşterea puietului. Este greşită ideea că lipsa hranei se poate suplini în primăvară cu sirop de zahăr. În această perioadă majoritatea albinei este uzată, albina tânără e în formare şi încă în cantitate mică, prelucrarea zaharului scurtând viaţa albinelor.

În cazul înlocuirii mierii de mană cu sirop de zahăr (administrat în lunile iulie-august) mierea de zahăr nu trebuie să depăşească 50% din totalul proviziilor. Iernarea familiilor exclusiv pe miere din sirop de zahăr declanşează diareea şi nosemoza.

3.1.3.2.4. Spaţiu de ouat

Cu privire la spaţiul pentru ouat este necesar ca ponta mătcilor să nu fie stingherită din lipsa celulelor goale pentru puiet. O matcă are nevoie de 7 faguri goi într-un ciclu de 21 de zile. În practică, în stupul cu 10 rame mulţi faguri vor fi ocupaţi cu miere şi cu polen. Din această cauză, se impune ca stupii să fie mai încăpători.

De regulă ramele Dadant au suficient spaţiu pentru creşterea puietului, dar, în cazul blocării lor cu miere sau păstură este indicată aducerea în centrul cuibului a fagurilor bine aleşi de la rezervă (mai închişi la culoare, cu celule regulate, fără defecte sau celule de trântori, având minim 1-1,5 kg cu miere în coroanăpentru a nu crea un gol în mijlocul cuibului. În situaţia în care cuibul este blocat cu miere (la culesurile de baltă, fâneaţă etc.), se pot folosi chiar faguri complet goi, fără coroane de miere.

3.1.3.2.5. Asigurarea condiţiilor optime

Pentru apicultorii care au asigurate condiţiile optime de iernare pentru fiecare colonie (albină multă, tânără şi neuzată, provizii de calitate, lipsa umidităţii etc.), iernarea decurge în linişte şi fără probleme.

3.1.3.2.6. Definitivarea pregătirilor de iernare

Înlocuirea mătcilor defecte sau epuizate se realizează mult mai uşor toamna decât vara. Pentru această este necesar că în toate stupinele să se ţină obligatoriu evidenţa individuală a dezvoltării familiilor, prin înregistrarea spaţiilor de albine şi a ramelor cu puiet în momentele principale ale sezonului (ieşirea din iarnă, recoltarea mierii la diferite culesuri, intrarea în iarnă, starea sanitară, originea şi vârsta mătcii etc.). Mătcile necesare schimbului se vor creşte din vreme (evitând botcile de salvare şi de roire) urmărindu-se că materialul nou introdus să fie crescut din suşe valoroase.

3.1.3.2.7. Variante de iernare

Pentru a avea o iernare fără pierderi:

  • familiile normale (1,5 kg albină) = 5 rame (3 cu miere, 2 cu păstură şi miere), >> 14-15 kg provizii;

  • familiile medii (2-2,5 kg) = 6 rame >> 16-18 kg provizii;

  • familiile foarte puternice (2,5-3,5 kg) = 7 rame => 18-20 kg provizii;

  • familii slabe (1-1,5 kg) = 4 rame >> 12 kg provizii;

  • nucleele de rezervă (700-900 g albină) = 3 rame => 9 kg provizii (iernând mai multe nuclee într-o cutie de stup, nucleele beneficiind şi de o împachetare corespunzătoare).

Sub acest număr iernarea devine riscantă şi chiar dacă recuperăm o parte din albine acestea nu prezintă nici o garanţie pentru cules.

Varianta I iernare

Fagurii cu provizii pe margine şi cei cu celule goale şi coroană în mijloc (coroana având cel puţin 2 kg). Este varianta cea mai recomandată, condiţia fiind existenţa proviziilor corespunzătoare.

Varianta a II-a iernare

Fagurii cu provizii în centru şi cei cu celule goale (1/2 ramă) pe margini. Această variantă se foloseşte atunci când proviziile nu sunt în cantitate suficientă, fiind un fel de variantă de salvare.

Varianta a III-a iernare

Fagurii cu miere sunt aranjaţi în ordine descrescătoare de la un capăt la celălalt. Această variantă este recomandată atunci când iernăm câte 2 familii în aceeaşi cutie de stup.

3.1.3.3. În perioada de iarnă

Albinele de iernare trăiesc 6-8 luni. Această perioadă începe odată cu eclozionarea ultimei generaţii de puiet şi durează până la începerea din nou a pontei mătcii coloniei.

3.1.3.3.1. Agenda apicultorului în perioadă de iarnă
  • instalarea gratiilor la urdiniş;

  • controlul periodic al urdinişurilor şi degajarea albinei moarte;

  • controlul ghemului de iernare (pentru a trece cu bine iarna ghemul trebuie să aibă între 15 şi 25 cm, roiul cel mai puternic fiind cel ce se întinde pe 7 faguri, adică 25 cm);

  • stimularea zborului general de primăvară şi începerea hrănirilor stimulative cu turte de miere.

3.1.3.4. În perioadă de primăvară

Această perioadă ţine de la ieşirea din iarnă şi până la jumătatea lunii aprilie. Este perioadă în care puterea familiei este aproape aceeaşi cu cea din toamnă, ritmul de înlocuire al albinei bătrâne depinzând de o serie de factori cum ar fi:

  • cantitatea şi calitatea hranei din cuib,

  • calitatea mătcii şi ritmul de ouat al acesteia,

  • păstrarea căldurii cuibului,

  • existenţa unui cules de întreţinere sau a unei hrăniri stimulente.

Cu toţii am observat că deşi sunt luate toate măsurile încă din sezonul apicol precedent există aproape întotdeauna şi un număr de familii de albine care ocupă mai puţin de 4 intervale şi care trebuie ajutate primăvară timpuriu.

3.1.3.4.1. Revizia sumară

Se efectuează la o temperatură de 12-15 oC, imediat după zborul general de curăţire, cu scopul de a se stabili starea familiilor şi a se lua masuri imediate de îndreptare a stărilor anormale (este o lucrare mai puţin importantă, putându-se sări direct la revizia generală). Familiile la care nu s-a găsit puiet şi nu a fost văzută matca se unifică cu nucleele de la rezervă, păstrate în acest scop peste iarnă.

3.1.3.4.2. Revizia generală

Revizia generală trebuie privită că o lucrare obligatorie care cere maximum de exigenţă pentru a permite o dezvoltare cât mai deplină a familiilor de albine.

La efectuarea acestei revizii putem întâlni următoarea situaţie:

  • familii foarte slabe = 3 intervale;

  • familii slabe = 4 intervale;

  • familii mijlocii = 5-6 intervale;

  • familii puternice = 7-8 intervale;

  • familii foarte puternice = 8-10 intervale.

Familiile care la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie, nu au cel puţin 5 intervale bine populate sunt considerate slabe şi trebuie luate măsurile de rigoare. În cazul în care starea lor se datorează unor condiţii subiective este de preferat să le unificăm, ştiut fiind că păstrarea acestora se va manifesta ca un adevărat parazitism pe seama FAB, încărcând nejustificat preţul de cost al producţiei realizate pe stupină şi contribuind la degenerarea fondului genetic.

Se considera ideal că la Revizia Generală de primăvară să existe în fiecare familie cel puţin 5-6 kg cu miere de bună calitate şi un fagure cu păstură, de dorit 12-15 kg. Dacă hrana lipseşte se intervine cu turte energeticoo-proteice pe bază de miere şi polen, administrate în pungi de plastic. Starea familiilor în acest moment reflectă cu fidelitate corectitudinea cu care apicultorul a executat la revizia de toamna pregătirea iernării, de obicei la revizia de primăvară numărul intervalelor fiind identic.

La această revizie fagurii cu puiet nu trebuiesc scoşi afară pentru observare, nici nu se caută matca, căci puietul scos din stup poate să răcească. Fagurii pot fi priviţi de sus în golul rămas în stup prin depărtarea ramelor. După numărul ramelor cu puiet se poate face împărţirea coloniilor din prisacă pe categorii, ţinându-se o evidenţă permanentă pentru ca familiile să poată fi ajutate cu tot ceea ce au nevoie. Calitatea puietului va fi apreciată după modul compact sau „în mozaic” al puietului, existenţa celulelor goale printre cele cu puiet fiind un indiciu unei mătci cu deficienţe, lipsei proviziilor suficiente de păstură sau existenţa unei boli.

Împuternicirea familiilor slabe pe seama celor puternice se va face începându-se cu cele de putere mijlocie. Ele vor reacţiona foarte spectaculos şi vor ajunge la scurt timp de nivelul celor tari, cele slabe fiind ajutate ultimele.

Petele de diaree găsite pe rame se răzuiesc şi se spală cu o cârpă muiată într-un dezinfectant (hiperamanganat 1‰ sau amoniac 10%, ori soluţie de formol 20%).

Dacă numărul fagurilor este prea mare faţă de puterea de acoperire a coloniei, se lasă în stup numai fagurii ce pot fi bine acoperiţi plus alţi 2-3 spre margini cu miere, spaţiul gol completându-se cu materiale termoizolante.

Stupii multietajaţi cu populaţie mai restrânsă nu vor fi comprimaţi pe un singur corp. Ei se lasă tot pe 2 corpuri, concentrând însă cuibul în corpul superior, unde albinele trebuie să aibă la îndemână cel puţin 10 kg miere şi păstură. Restul de hrană se trece în corpul inferior, aşezaţi la mijlocul cuibului, cu un fagure de păstură între ei, dar mărginiţi în dreapta şi stânga cu perne de tifon pline cu talaş fin de lemn, intervalul dintre faguri micşorându-se la 9 mm, iar ca urdiniş păstrându-se deschis cel superior. Coloniile reduse din ceilalţi stupi se pun câte 2 sub acelaşi acoperiş.

Îndreptarea situaţiilor critice:

  • Coloniile găsite fără puiet vor fi unificate, având grijă să sacrificăm matca la coloniile care nu dau semne de orfanizare;

  • Coloniile bezmetice vor fi desfiinţate după regulile ştiute;

  • Coloniile lipsite de hrană vor primi miere în faguri sau în pungi (câte 2 kg odată);

  • Fagurii mucegăiţi se elimină din stup fiind înlocuiţi cu faguri cu provizii de la depozit;

  • Coloniile cu vădite semne de nosemoză sau cele reduse ca populaţie se unesc cu altele de acelaşi fel (uneori fiind nevoie să unim câte 3-4 ) formând una puternică căreia i se dă o matcă nouă (mătcile rămase disponibile fiind sacrificate); colonia astfel refăcută se izolează şi se tratează până la completa vindecare.

  • Coloniile mici cu potenţial slab datorită mătcilor bătrâne sau născute toamna sunt unite cu cele vecine, sacrificând matca necorespunzătoare;

  • Coloniile mici cu mătci tinere merită să fie păstrate ca unităţi independente sub formă de nucleu, având grijă să primească sprijin de la coloniile mai puternice din stupină (puietul larvar fiind înlocuit cu puiet căpăcit). Operaţia aceasta ajută ambelor colonii (oferind de lucru doicilor coloniilor puternice);

3.1.3.4.3. Strâmtorarea şi lărgirea cuibului

Odată cu Revizia Principală cuibul se strâmtorează la numărul de faguri bine ocupaţi cu albine. Strâmtorarea este cu atât mai necesară cu cât cantitatea de albină scade treptat datorită mortalităţii albinei de iernare, până în momentul în care albina tânără egalează şi întrece în cantitate pe cea care moare. Până la sfârşitul lunii martie cuiburile nu se lărgesc, ci se ţin strânse pentru ca familiile să aibă suprafeţe mari cu puiet în faguri.

După trecerea momentului critic al schimbării albinei şi apariţia albinei tinere în cantitate tot mai mare, se trece treptat la lărgirea cuibului, la început numai cu faguri închişi la culoare, cu celule de albină, fără celule de trântori sau deformate. Operaţia de lărgire se execută atunci când albinele ocupă bine toţi fagurii şi au trecut pe feţele exterioare ale fagurilor laterali. Fagurii folosiţi pentru lărgirea cuibului se stropesc cu apă îndulcită cu miere sau se umplu cu sirop aşezându-se câte unul în cuib, alături de ultimul fagure cu puiet.

Din momentul în care există în cuib 3-4 faguri acoperiţi cu puiet pe toată înălţimea, iar albina acoperă bine 5-6 intervale se poate trece la „spargerea cuibului” din 7 în 7 zile. Spargerea cuibului nu trebuie practicată decât la familiile puternice şi numai atunci după ce vremea s-a stabilizat. După stabilizarea vremii lărgirea se poate face şi cu faguri artificiali (înflorirea pomilor fructiferi).

3.1.3.4.4.Revitalizarea familiilor slabe

Se face în două etape:

Etapa A

Are o durata de 55-60 de zile şi se încadrează în general între 20 ianuarie – 20 martie, timp în care vom încerca să determinăm albinele să consume cantităţi sporite de hrană energetico-proteică (nu sirop).

Etapa B

Are o durată de 30-35 de zile şi se încadrează între 20 martie şi 20-25 aprilie, când vom aplica hrăniri pe bază de sirop.

3.1.4. Intervenţii de urgenţă

3.1.4.1. Pe timpul iernii

3.1.4.1.1. Îndreptarea stărilor anormale
  • În cazul în care albinele au ieşit în număr mare deasupra ramelor, se intervine urgent cu turte cu miere. Chiar şi introducerea unei rame cu miere la marginea ghemului se poate face pe loc, avându-se mare grijă că la desfacerea ramelor din cuib albinele din ghem să nu cadă pe fundul stupului.

  • Introducerea mătcii în cazul familiilor orfane se poate face de asemenea pe loc, matca putând fi dată direct, fără a mai fi introdusă în cuşcă.

  • Dacă depistăm şoareci, se deschid stupii, se scot fagurii neocupaţi de albine, se presară grâuşor otrăvit, se înlătură fagurii stricaţi şi se astupă toate orificiile făcute.

  • În cazul în care vatra stupinei este încă acoperită de un strat de zăpadă, se recomandă curăţirea acesteia sau împrăştierea pe deasupra de cenuşă, nisip, paie, coceni, frunze uscate etc. spre a feri albinele obosite întoarse de la zborul de curăţire, de îngheţ, atunci când se odihnesc înainte de a se întoarce în stup.

3.1.4.2. Pe timpul sezonului activ

O intervenţie în cuibul albinelor echivalează cu una într-un organism al oricărei fiinţe vii, dezmembrarea cuibului generând tulburări ce se reflectă în nervozitatea albinelor, furtişag, producţie slabă, şi predispoziţie la boli. În apicultură se recomandă simplificarea metodelor de lucru, folosirea unei tehnici înaintate, pricepere şi organizare astfel încât cu un număr redus de ore şi de persoane să îngrijim un număr cât mai mare de stupi. În vederea punerii în practică a acestui deziderat trebuie să ne obişnuim a diagnostica situaţiile nedorite fără a deschide stupii, cercetând şi notiţele pe care le avem de la ultimul control.

3.1.4.2.1. Observaţii la urdiniş
  • doar câteva albine tremura din aripi şi abia merg legănându-se pe scândura de zbor iar pe oglinda stupului se află multe albine moarte şi unele trag să moară = o boala – nosemoza sau o intoxicaţie; albinele care se târâie în faţa stupului neputând zbura sunt suspecte de acarioză, boala de pădure, paratifoză sau nosemoză (se trimit probe la laborator);

  • prezenţa resturilor de albine pe scândura de zbor şi pe oglinda stupului = posibil: boală, şoareci, păsări etc.; puietul eliminat în stare de nimfă este o dovadă a lipsei păsturii (coloniile trebuie hrănite cu substanţe proteice);

  • eliminarea din stup a păsturii întărite şi pietrificată este dovada excesului de umiditate (împietrirea puietului);

  • cadavrele de albine tinere nedezvoltate pe deplin, arată că în cuib se află larvele fluturelui de găselniţă care atacă şi puietul în celule;

  • albine care intră şi pleacă grăbite = activitate normală; dacă am introdus suficienţi faguri clădiţi nu este necesar să mai deranjam albinele;

  • prezenţa numeroasă a albinelor la adăpător indică prezenţa masivă a puietului; zborul la o temperatură mai coborâtă (9-10 0C) indică lipsa apei pentru creşterea puietului; pentru a verifica nevoia de apă a albinelor întindem la urdiniş un deget înmuiat în apă (dacă albinele încep să lingă apa trebuie să intervenim dând apă în hrănitor, sau introducem prin urdinişul superior un tifon umezit, care se alimentează cu apă dintr-o sticluţă aşezată afară);

  • dacă albinele sorb apa din scursorile grajdurilor le vom oferi apă cu sare şi substanţe proteice;

  • numărul mare de culegătoare de polen indică prezenţa unei mătci prolifice şi a unui cuib extins; numărul mic de culegătoare de polen indică situaţia critică a unei colonii slabe; când culegătoarele de polen lipsesc cu totul este un indiciu clar al lipsei mătcii;

  • albine care nu activează, pază sporită, activitate timidă la urdiniş = lipsa mătcii sau o altă anomalie (matca plecată la împerechere etc.) = trebuie găsită cauza;

  • zbor intens şi dezordonat de albine, multe ies şi se întorc imediat la urdiniş, altele aleargă pe peretele stupului sau în lungul scândurii de zbor, parcă ar căuta ceva; ridicând podişorul fără să folosim fum albinele parcă plâng = matcă dispărută;

  • albine care întârzie sau nu ies deloc din stup este semnul unei stări critice care trebuie imediat lămurită şi pe cât posibil îndreptată:

  • colonie moartă sau muribundă (albinele vor fi stropite cu sirop călduţ)

  • albinele nu pot ieşi din cauza urdinişului înfundat cu albine moarte,

  • albinele se urcă pe peretele frontal al stupului căutând agitate ceva indică lipsa mătcii (colonia va fi unificată după uniformizarea mirosurilor),

  • albine puţine care intră şi ies agale pe urdiniş iar la ascultare se aude un zumzet domol = familie bezmetică (atenţie! matca poate să piară şi datorită scuturării ramelor);

  • lupta dintre albine pe scândura de zbor indica începutul unui furtişag. Dacă în acelaşi timp este şi un zbor activ şi şovăielnic, înseamnă că furtişagul este în toi şi trebuie să intervenim;

  • albine multe ce zboară la amiază sau când soarele bate direct pe urdiniş indică ieşirea la zbor a albinei tinere;

  • trântori scoşi la urdiniş fără a mai fi lăsaţi să intre (stând îngrămădiţi pe scândura de zbor sau pe peretele frontal) = criză de nectar în natură; dacă la zborul de curăţire ies şi trântori înseamnă că matca este bătrână sau s-a împerecheat toamna târziu, existând şi riscul ca matca să fie neîmperecheată (observaţia se va nota la partidă şi chiar dacă matca începe să ouă normal, va fi schimbată în cursul verii, căci în mod obişnuit o astfel de matcă nu este prolifică;

  • larvele de trântor eliminate în aprilie-mai, sunt semne că albinele nu au rezerve suficiente de hrană indică necesitatea hrănirii; o intensă activitate a trântorilor în mai este un semn al pregătirii de roit;

  • prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine, înseamnă fie pază sporită (caracteristică stupilor fără matcă sau cu matcă neîmperecheată), fie aerisire deficitară;

  • vrem să ştim dacă botca introdusă a fost primită iar matca s-a împerecheat: nu este nevoie să deschidem neapărat stupul; dacă activitatea de la urdiniş este bună în comparaţie cu a altor stupi şi dacă săltând podişorul albinele sunt liniştite, înseamnă că ori au botcă, ori matcă neîmperecheată, ori matcă care a început să ouă;

  • aglomerarea albinelor pe peretele frontal sau sub urdiniş (aşa numita „barbă”) avertizează apicultorul că roitul e aproape, sau că trebuie să lărgească cuibul;

  • albine care-şi balansează abdomenul stând pe scândura de zbor la urdiniş întoarse cu capul spre largul câmpului, este dovada unui cules intens; orientarea cu capul spre urdiniş este indiciul unui cules pe sfârşite; albine ce cad greoaie pe scândura de zbor indică culesul bogat; albinele care mai întârzie făcând câteva bolte în zbor indică un cules slab;

  • zborul intens, foarte abundent şi aparent dezordonat, în faţă unui stup arata că familia respectiva e în curs de roire şi trebuie începute lucrările de prindere a roiului;

  • prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi pietrificate sunt semne de boala sau puiet răcit şi de asemenea trebuie intervenit la toţi stupii pentru a vedea despre ce este vorba;

  • dacă albinele ieşind la zbor lasă materiile fecale pe scândura de zbor sau pe peretele frontal, colonia este bolnavă de diaree sau chiar de nosemoză;

  • urme de cristale de miere scoase afară pe urdiniş, dovedesc cristalizarea mierii în faguri ceea ce duce la înfometarea albinelor dacă nu sunt ajutate;

  • urdinişuri brumate în zilele reci de primăvară, dovedesc că în interior se află o colonie puternică cu mult puiet în cuib;

  • grup de albine în număr de 10-12 stând pe pământ în faţa stupului, este dovada că matca acelui stup a murit şi este eliminată din stup (moartea naturală);

  • cantitatea de miere adunată ne-o indică cântarul de control.

3.1.4.2.2. Observaţii la ascultare
  • matcă care cântă = în stup sunt mai multe botci care au rămas nedistruse după roire;

  • zgomotul şi ventilaţia abundentă produse pe timpul serii şi al nopţii = cules intens;

  • activitate slabă la toţi stupii şi linişte desăvârşita pe timpul nopţii = criza de nectar.

3.1.4.2.3. Observaţii la mirosire
  • miros neplăcut care iese pe urdiniş = locă sau altă boală.

3.1.4.2.5. Rama Clăditoare

R. – Rama clăditoare

3.2. Existenţa unei baze melifere

3.2.1. Condiţiile unei bune baze melifere:

  • să aibă cât mai multe şi cât mai variate plante nectarifere şi cât mai apropiate de vatra stupinei;

  • să ofere cules de primăvară, cules bogat de vară şi un cules de toamnă în vederea creşterii unui contingent cât mai mare de albine tinere pentru iarnă.

3.2.1.1. Raza economică de zbor

Se înregistrează suprafeţele de teren ce intră în perimetru stupinei, după modul lor de folosinţă, ca de exemplu: plantaţii pomicole, fâneţe naturale, păduri etc. Raza economica de zbor în jurul stupinei este de 2 km, ceea ce practic corespunde la o suprafaţa de 1250 ha. Din producţia totală de nectar se ia în calcul convenţional numai o treime, ştiut fiind că în cursul unui sezon apicol, albinele nu pot valorifica mai mult, datorită timpului nefavorabil şi concurenţei altor insecte (albine sălbatice, viespii, furnici).

3.2.1.2. Stabilirea numărului optim de stupi

F = M/m, în care: F reprezintă numărul familiilor de albine, M reprezintă 1/3 din producţia totală de miere, iar m este necesarul de miere pentru o familie de albine pe timpul unui an (aproximativ 130 kg), inclusiv hrană pentru roi (9 kg) şi mierea marfă planificată de 30 kg pe familia de albine. Pomii răzleţi din vatra satelor sau de pe marginea drumurilor se inventariază numeric, apoi raportat la media ce revine la unitatea de suprafaţă se determină suprafaţa ocupată de aceşti pomi dacă s-ar afla în masiv. Flora erbacee spontană ce se află pe diferite suprafeţe fiind diversă, inventarierea se va face după modul de folosinţă (păşuni sau fâneţe naturale).

3.2.2.Alegerea vetrelor de stupină

Se va face în funcţie de existenţa resurselor nectaro-polenifere. La stabilirea vetrei permanente este contraindicată:

  • depăşirea numărului de 100 de stupi,

  • adăpostirea stupilor

  • pe locuri denivelate (unde există pericolul băltirii apelor),

  • în apropierea cailor ferate,

  • a drumurilor intens circulate,

  • a grajdurilor de animale şi

  • a lacurilor mari.

Vetrele stupinelor personale de la oraşe şi sate trebuie alese la o distanţă de cel puţin 20 m de drumurile circulate de vehicule cu tracţiune animală, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se iau măsuri ca între stupi şi drum să se ridice un gard înalt prin care albinele nu pot zbura, acestea fiind obligate să zboare la înălţime mai mare, fără a mai împiedica circulaţia oamenilor şi animalelor.

La stabilirea vetrei temporare se va ţine cont de:

  • distanţa de alte stupine,

  • starea drumurilor,

  • adăpostirea de vânturi şi de arşiţa soarelui etc.

3.2.2.1. Aşezarea stupilor

Se recomandă:

  • poziţionarea către sud-est, pentru a determina albinele să înceapă zborul cât mai timpuriu prin pătrunderea soarelui pe urdiniş;

  • stupii să aibă o poziţie orizontală cu o uşoara înclinare spre faţă, la o înălţime de 15-20 cm de sol, distanţa dintre ei fiind de 3 m pe rând şi de 4 m între rânduri (când sunt aşezaţi în formă de şah), de 5 metri pe rând (când sunt aşezaţi perechi), sau de 6 metri pe rând (când sunt aşezaţi câte 2-3 în semicerc şi cu urdinişurile în direcţii diferite).

3.3. Condiţii pedoclimatice favorabile

3.3.1. Capacitatea nectariferă

Capacitatea nectariferă precum şi concentraţia nectarului în zahăr variază în general în funcţie de specie, vârstă (secreţia maximă de nectar la unii arbori este între 20-40 ani), varietatea plantei, poziţia florilor pe plantă sau în inflorescenţă (florile de la baza faceliei sau a teiului secretă mai mult nectar decât cele de pe vârf), stadiul înfloririi precum şi în funcţie de condiţiile pedoclimatice.

Momentul optim al secreţiei de nectar variază în cursul zilei de la o specie meliferă la alta. Plante că floarea soarelui, isopul, salvia înregistrează un maxim de secreţie dimineaţa, în timp ce teiul alb, după amiaza. În acest sens intensitatea zborului albinelor este determinata de intensitatea secreţiei de nectar. Secreţia de nectar nu începe sub 10 oC, devine optimă între 20-32 oC şi apoi scade treptat până la + 35 oC. La majoritatea plantelor melifere temperatura optimă secreţiei nectarului este cuprinsă între 16-25 oC.

3.3.2. Compoziţia solului

Aerisirea şi umiditatea solului de 45-75 % oferă condiţiile pentru o secreţie optimă a nectarului. Tipul de sol şi îngrăşămintele minerale influenţează de asemenea secreţia de nectar (azotul în cantităţi excesive are efect defavorabil asupra secreţiei în timp ce fosforul, magneziul şi calciul au efect favorabil).

3.3.3. Clima

Toate razele solare directe şi intense provoacă ofilirea plantelor şi diminuarea activităţii nectarifere. Plantele ce au nectariile adăpostite în profunzime (trifoiul roşu) produc în zilele cu soare de 2-5 ori mai mult nectar în timp ce plantele cu nectariile la suprafaţa (hrişca, muştarul) secreta mai mult muştar în zilele cu o nebulozitate mai mare. Ploile moderate şi vântul cald favorizează producţia de nectar, în timp ce precipitaţiile abundente influenţează negativ în timpul înfloririi. Umiditatea optimă este de 60-80%. Vânturile şi seceta au o influenţa negativă, producţia de nectar putând înceta cu desăvârşire.

<<Inapoi la Cuprins Carte Apicultura

Leave a Reply