Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central. Sunt legate între ele prin comisurile cerebrale şi în interior conţin ventriculii laterali I şi II. Activitatea mai complexă a membrului superior drept, precum şi localizarea centrului vorbirii în emisfera stângă determină asimetria de volum, emisfera stângă fiind mai dezvoltată la dreptaci.

Configuraţie externă.  Emisferele cerebrale prezintă trei feţe: laterală, medială şi inferioară (bazală).
1. Faţa laterală
Pe ea se observă două şanţuri mai adânci: fisura laterală a lui Sylvius şi şanţul lui Rolando. Aceste şanţuri delimitează patru lobi: lobul frontal, situat înaintea şanţului central; lobul parietal, situat deasupra scizurii laterale; lobul temporal, situat sub fisura laterală; lobul occipital, situat în partea posterioară.
Lobul frontal prezintă, la rândul sau, două şanţuri frontale, superior şi inferior şi şanţul precentral. Între aceste şanţuri se află cei trei giri frontali, superior, mijlociu şi inferior şi girul precentral.
Lobul parietal prezintă un şanţ interparietal şi un şanţ postcentral. Între şanţul central şi postcentral se află girul postcentral.
Lobul occipital este străbătut de şanţuri între care se află girii occipitali.
Lobul temporal este parcurs de două şanţuri temporale, superior şi inferior, care delimitează cei trei giri temporali: superior, mijlociu şi inferior.
2. Faţa medială
Deasupra corpului calos, pe faţa medială, se observă şanţul cinguli, paralel cu şanţul corpului calos. Între aceste două şanţuri se află girul cingular. În partea posterioară se află scizura calcarină, care e un şanţ orizontal.

3. Faţa bazală
Pe faţa bazală începe fisura laterală a lui Sylvius, care împarte această faţă în lob orbital, situat anterior de fisura laterală. La nivelul lobului orbital se remarcă un şanţ cu direcţie antero-posterioară, şanţul olfactiv, care adăposteşte bulbul olfactiv.
Lateral de şanţul olfactiv se află şanţurile orbitare, dispuse sub forma literei „H”, între care se delimitează girii orbitali.
Lobul temporo-occipital prezintă, dinspre medial spre lateral, şanţul hipocâmpului, şanţul colateral şi şanţul occipito-temporal. Între acestea se delimitează trei giri: girul hipocampic şi girii occipito-temporal medial şi lateral.

Structura emisferelor cerebrale. Ca şi la cerebel, substanţa cenuşie este dispusă la suprafaţă, formând scoarţa cerebrală, şi în profunzime, formând nucleii bazali
(corpii striaţi). Substanţa albă înconjoară ventriculii cerebrali I şi II.
Nucelii bazali – corpii striaţi – reprezintă un nucleu important al sistemului extrapiramidal şi sunt situaţi lateral de talamus. Corpii striaţi sunt reprezentaţi de nucleul caudat şi de nucleul lentiform.
Nucleii bazali primesc fibre de la scoarţă, de la talamus şi de la substanţa neagră şi trimit fibre spre talamus, scoarţă, substanţa neagră, nucleul roşu, formaţia reticulată a trunchiului cerebral şi oliva.
1. Scoarţa cerebrală
Reprezintă etajul superior de integrare a activităţii sistemului nervos.
Suprafaţa scoarţei cerebrale variază între 1400-2800 cm2, din care mai puţin de jumătate este vizibilă lasuprafaţă, restul fiind ascunsă în şanţuri şi fisuri.
Grosimea ei este între 1,5-4,5 mm.
În scoarţă se găsesc mai multe tipuri de neuroni: piramidali, granulari şi fusiformi.
Neuronii piramidali au vârfurile orientate spre straturile superficiale, de la care pleacă o dendrită bogat ramificată, care ajunge în straturile superficiale. Axonul celulelor piramidale pleacă de la baza lor şi se termină în straturile profunde sau părăsesc scoarţa, formând fibre de asociaţie, comisurale sau de proiecţie.

Neuronii granulari au o forma poligonală şi dimensiuni ce variază între 4-8μm.
Prezintă numeroase dendrite care se îndreaptă în toate direcţiile.
Axonul lor este scurt şi se ramifică în vecinătatea corpului neuronal.
Se găsesc în toate straturile scoarţei. Neuronii fusiformi se găsesc în straturile profunde ale scoarţei.
Axonul lor părăseşte scoarţa, formând fibre de asociaţie şi comisurale.
Scoarţa cerebrală cuprinde două teritorii deosebite filogenic atât structural, cât şi funcţional.
Paleocortexul (sistemul limbic) ocupă o zonă restrânsă pe faţa medială a emisferelor cerebrale. Este alcătuit numai din două straturi celulare şi este sediul proceselor psihice afectiv-emoţionale şi al actelor de comportament instinctiv.
Neocortexul, alcătuit din şase straturi celulare, reprezintă sediul proceselor psihice superioare – activitatea nervoasă superioară – ANS.
Curent, prin aceasta se înţeleg procesele care stau la baza memoriei, învăţării, gândirii, creaţiei etc.
2. Substanţa albă a emisferelor cerebrale Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din fibre de proiecţie, comisurale şi de asociaţie. Fibrele de proiecţie unesc în
ambele sensuri scoarţa cu centrii subiacenţi. Fibrele comisurale unesc cele două emisfere, formând corpul calos, fornixul şi comisura albă anterioară. Fibrele de asociaţie leagă regiuni din aceeaşi emisferă cerebrală.

Localizări corticale. Ariile corticale, după funcţia lor, pot fi clasificate în: arii de proiecţie aferente, receptoare sau senzitivo-senzoriale, arii de protecţie eferente, efectoare sau motorii şi arii de asociaţie.
Ariile de proiecţie aferente sunt următoarele:
→ aria sensibilităţii generale sau aria somestezică se află în girusul postcentral din lobul parietal. În această arie, centrii sunt localizaţi după silueta răsturnată a corpului. Aceasta se prezintă sub forma unui corp diform, la care ies în evidenţă buzele, limba şi mâna cu degetele, în special degetul mare. Acest corp diform a primit numele de homunculus senzitiv;

→ aria vizuală se găseşte în lobul occipital, în jurul scizurii calcarine;
→ aria auditivă se află în girusul temporal superior;
→ aria gustativă se află în regiunea inferioară a girului postcentral;
→ aria olfactivă se află pe faţa mediană a lobului temporal;
→ aria vestibulară nu are localizare precisă.
Ariile de proiecţie eferente sunt următoarele:
→ aria somatomotorie se află în girul precentral din lobul frontal.
La acest nivel se formează schema unui corp diform, de unde ies în evidenţă mâna (în special, degetul mare), pentru coordonarea activităţii manuale, şi capul, pentru coordonarea activităţii fonatorii şi mimicii, proiecţie care a primit numele de homunculus motor;
→ aria premotorie se află anterior de aria motorie principală;
→ ariile extrapiramidale ocupă aproape în întregime regiunea cortexului.
Ariile de asociaţie sunt ariile corticale ai căror neuroni au rolul de a stabili legătura dintre diferite arii corticale.
Centrii limbajului. Emisfera stângă la dreptaci şi cea dreaptă la stângaci intervin în limbajul articulat. Existenţa unei emisfere dominante este necesară, deoarece lipsa dominaţiei duce la bâlbâială.
Centrii limbajului se află în girul frontal inferior.
Centrii scrisului se află în girul frontal mijlociu, anterior de aria motorie principală.

Sistemul limbic (paleocortexul). Structurile care alcătuiesc sistemul limbic sunt interpuse între diencefal, în jurul căruia formează un arc de cerc, şi neocortex.
Are conexiuni întinse cu analizatorul olfactiv, hipotalamusul, talamusul, epitalamusul şi mai puţin cu neocortexul.
Cele mai importante componente ale sistemului limbic sunt calea olfactivă, formată din nervii olfactivi şi bulbul olfactiv, corpul amigdalian, aflat în profunzimea lobului temporal şi hipocâmpul (cornul lui Amon), situat în vecinătatea girului hipocâmpic, de care este separat prin şanţul hipocâmpic.

Rolul specific al creierului este de a prelucra informaţia. Sediul principal al acestui proces este scoarţa cerebrală care funcţionează în strânsă legătură cu numeroase structuri subcorticale.
Informaţia pătrunde în sistemul nervos prin intermediul receptorilor, de unde este transmisă pe căi specifice la scoarţă, în ariile senzitive specifice. Aceste informaţii sunt apoi comparate, la nivelul ariilor asociative, cu informaţiile culese de la ceilalţi analizatori, precum şi cu datele din memorie. Pe baza sintezei complexe a tuturor informaţiilor este elaborată starea de conştienţă şi sunt luate deciziile automate şi cele voluntare.

Funcţiile neocortexului. Se grupează în: senzitive, asociative şi motorii.
1. Funcţiile senzitive se realizează prin segmentele corticale ale analizatorilor (arii senzitive primare). În urma stimulării specifice a acestor arii, este elaborată senzaţia elementară specifică. Aceste arii colaborează atât între ele, cât şi cu alte arii corticale (arii asociative, care sunt arii senzitive secundare).
2. Funcţiile asociative realizează percepţia complexă a lumii înconjurătoare şi semnificaţia diferitelor senzaţii. Ariile asociative sunt teritorii corticale speciale, unde se petrece procesul cel mai înalt de prelucrare a informaţiilor senzitive. Primesc informaţii de la mai multe structuri şi au propriile lor specializări.
Topografic, se găsesc:
→ aria asociativă parieto-occipito-temporală se află între cortexul somatosenzitiv, cortexul vizual şi cel auditiv. Este subîmpărţită în arii funcţionale: o zonă care asigură analiza coordonatelor spaţiale ale părţilor corpului şi ale obiectelor înconjurătoare şi o zonă (aria Wernicke), numită aria interpretativă generală sau a înţelegerii limbajului. Aceasta se dezvoltă în ceea ce se numeşte emisfera dominantă şi joacă cel mai important rol în procesul de gândire;
→ teritoriul prefrontal – sediul controlului cortical al funcţiilor vegetative – este conectat bidirecţional cu talamusul şi hipotalamusul.
Conţine şi sediul personalităţii, având şi conexiuni funcţionale foarte strânse cu cortexul motor. Este esenţial în desfăşurarea proceselor de ideaţie, fiind considerat centrul gândirii. O zonă specială include totalitatea circuitelor neuronale răspunzătoare de formarea cuvintelor;
→ aria asociativă limbică este responsabilă de comportament, emoţii, motivaţie.
Funcţiile interpretative generale, precum şi funcţiile ariilor vorbirii şi controlului motor sunt, de obicei, mai bine dezvoltate, într-una dintre emisferele cerebrale denumită emisfera dominantă.
Emisfera dominantă cooperează foarte strâns cu cealaltă prin intermediul căilor comisurale, mai ales ale corpului calos, pentru a asigura unitatea.
3. Funcţiile motorii. Emisferele cerebrale controlează întreaga activitate motorie somatică, voluntară şi involuntară. Principalele structuri implicate în acest control sunt cortexul motor şi nucleii bazali.
Cortexul motor coordonează unele comenzi voluntare, precum înclinarea corpului în faţă-spate şi rotirea acestuia, dar şi involuntare (tonus, postură, echilibru), ori iniţiate voluntar şi continuate automat (mersul). Nucleii bazali influenţează comanda voluntară corticală prin feedback strio-talamo-cortical şi exercită, în general, o acţiune inhibitoare asupra tonusului muscular, lezarea lor producând spasticitate* şi akinezie**.

Funcţiile paleocortexului. Funcţiile paleocortexului:
→ este centrul cortical al analizatorului olfactiv;
→ are rol în reglarea actelor de comportament instinctual;
→ are rol în procesele psihice afective.


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

3 + seven =