Exportul de bustean sau lemn rotund, interzis pentru 10 ani

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mai multi lideri PSD au depus, la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru interzicerea exportului de buştean, cherestea şi lemn de foc, începând din 2020, pentru 10 ani. Proiectul prevede instituirea unui Registru naţional de evidenţă a pădurilor.

Proiectul depus, joi, la Camera Deputaţilor de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este numit „Lege privind gestionarea durabilă a pădurilor”.

„În vederea aplicării regimului silvic şi gestionării durabile a fondului forestier se instituie Registrul naţional de evidenţă informatizată a proprietăţilor forestiere, la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Realizarea cadastrului aferent fondului forestier proprietate publică a statului este finanţată de la bugetul de stat sau din surse proprii ale administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului”, arată proiectul de act normativ.

Acest proiect mai prevede instituirea unui Catalog naţional al masei lemnoase la nivelul autorităţii publice centrale care să răspundă de silvicultură prin utilizarea bazelor de date informative extinse la nivelul acesteia.

„Autoritatea publică centrală care răspunde de silviculturiă va publica Catalogul naţional al masei lemnoase pe site-ul propriu, al cărui model se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură vor verifica prin sondaj actele de punere în valoare în baza unor criterii de risc”, mai prevede documentul.

Conform acestuia, exportul de buşteni, cherestea şi lemn de foc va fi interzis din 2020 până în 2030. În cazul încălcării acestei prevederi, contravaloarea masei lemnoase pentru export ar urma să fie confiscată.

„(1) Se interzice pe o perioadă de 10 ani exportul de buştean cu sau fără coajă sau lemn rotund (lemn rotund – lemn doborât, tăiat la vârf, secţionat sau nu), cherestea şi lemn de foc începând cum anul 2020. (2) Încălcarea interdicţiei prevăzute la alin. (1) determină confiscarea contravalorii materialului lemnos care a făcut obiectul exportului”, arată sursa citată.

Expunere de motive prevede că „prezenta lege stabileşte principiile care stau la baza gestionării durabile a pădurilor”:

„- extinderea suprafeţei fondului forestier;
– armonizarea sistemului naţional de indicatori pentru gestionarea durabilă a pădurilor cu cel european;
– conservarea şi ameliorarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere;
– adaptarea continuă a pădurilor la schimbările climatice;
– evaluarea şi monitorizarea funcţiilor, serviciilor ecosistemice oferite de pădure şi a resurselor forestiere;
– extinderea amenajării în sistem integrat a bazinelor hidrografice torenţiale; realizarea sistemului informaţional integrat pentru silvicultură;
– extinderea tehnologiilor de recoltare a lemnului, perfonrmante sub raport tehnic, ecologic şi economic;
– creşterea contribuţiei sectorului forestier la dezvoltarea rurală; – creşterea competitivităţii şi a sustenabilităţii industriilor forestiere, a bioenergiei şi a bioeconomiei în ansamblul ei;
– informaţii permanente despre piaţa lemnului; – dezvoltarea unui sistem eficient de conştientizare şi comunicare publică;
– creşterea capacităţii şi calităţii cercetării-dezvoltării şi învăţământului în silvicultură pentru asigurarea unei gestionări durabile a pădurilor;
– Prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale, prin controlul provenienţei lemnului şi a al asigurării trasabilităţii acestuia utilizând mecanismele EUTR şi FLEGT, cu rol esenţial în prevenirea tăierilor ilegale;
– Gestionarea pădurilor existente pentru stocarea carbonului în contextul unei administrări forestiere durabile;
– Promovarea producţiei şi utilizări produselor din lemn cu utilizare de lungă durată şi produselor din lemn cu capacitate de substituire a unor materiale tradiţional folosite;
– Întărirea capacităţii autorităţii forestiere, centrală şi la nivelul unităţilor administrative teritoriale, pentru implementarea regimului silvic, în vederea supravegherii fenomenului degradării pădurilor din cauze antropogene şi naturale, şi de urmărire a refacerilor/reconstrucţiei ecologice în urma perturbărilor;
– Îmbunătăţirea accesibilităţii pădurilor prin reabilitarea şi construcţia de drumuri forestiere noi în vederea aplicării adecvate a măsurilor de conducere, recoltare masa lemnoasă şi regenare arborete prevăzute în planurile de management, ca şi valorificării produselor neforestiere ale pădurilor;
– Promovarea sechestrării şi a conservării carbonului în păduri”.

Actul normativ mai este semnat şi de alţi 12 deputaţi PSD, printre care: ministrul Muncii Marius Budăi, Aida Căruceru, Tudor Ciuhodaru, trezorierul PSD Mircea Drăghici, Oana Florea, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis, Valeriu Steriu, Adriana Tuşa.

 Propunere legislativă: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17861

sursa: https://www.mediafax.ro/social/liviu-dragnea-a-depus-proiectul-de-lege-privind-interzicerea-exportului-de-busteni-pe-10-ani-18140893

 


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

15 + 13 =