Femeia găsită moartă într-un râu, făcuse de două ori închisoare pentru furt în Italia

Poliţiştii italieni au anunţat, în cursul zilei de sâmbătă, că au identificat trupul neînsufleţit al unei femei găsită fără suflare la începutul lui octombrie, în râul Garigliano.

Astfel, oamenii legii au anunţat că femeia găsită moartă era V. V. , o româncă ce şi-a pierdut viaţa la vârsta de 51 de ani.

Românca găsită moartă făcuse de două ori închisoare pentru furt în Italia
Conform Tempo Reale, încă nu se ştie modul în care V.V. şi-a pierdut viaţa, respectiv dacă aceasta s-a sinucis, a murit accidental sau a fost ucisă.

Există însă informaţii conform cărora V. V. a fost încarcerată de două ori în Italia, de fiecare dată fiind acuzată de furt.

Şi, în ambele cazuri, românca a colaborat cu un conaţional identificat drept Mihai, de fiecare dată cei doi încercând să fure bani şi bunuri de la persoane în vârstă.

Pentru finalizarea anchetei, autorităţile italiene aşteaptă informaţii suplimentare de la cei care au cunoscut-o pe româncă, acestea urmând a fi primite pe adresa poliţiei din Sessa Aurunca, localitatea unde a fost descoperit trupul neînsufleţit al româncei.

sursa: temporeale.info

Leave a Reply