Fibromul uterin

Etiologie

Etiologia fibromului nu este cunoscută, dar se consideră a fi o tumoră hormonodependentă, deoarece potenţialul său de creştere este influenţat de producţia de estrogeni.

Aproximativ 25-35% dintre femeile prezentând fibromiom sunt sterile, iar tumorile apar mult mai des la negrese decât la rasa albă.

Sarcina determină o exacerbare a creşterii, în timp ce menopauza se asociază unui proces de involuţie a fibromiomului.

Cercetările actuale arată că estrogenii pot acţiona prin stimularea producţiei de receptori de progesteron din miometru. La rândul său progesteronul fixează aceste locuri, stimulând producţia câtorva factori de creştere şi ca atare induce creşterea fibromiomului.

Cu toate că mecanismele sunt încă necunoscute, câţiva cercetători au implicat translocarea şi deleţia cromozomială ca factori patogeni potenţiali ai leiomiomului.

De asemenea, factorii de creştere peptidici şi inducţia sintezei de ADN şi a factorilor epidermali de creştere au fost implicaţi în această patogeneză.

Cercetările au arătat că fiecare leiomiom apare dintr-o singură celulă de fibră musculară netedă şi că în multe cazuri la început celula musculara netedă este vasculară.

Histopatologie

Fibromiomul constă din prezenţa unor mase spiralate de fibre musculare netede.

Totdeauna există un amestec cu ţesutul conjunctiv, dar adevărata natură a miomului este aceea a unei tumori musculare netede benigne.

În interiorul fibromului pot apărea o serie de transformări patologice secundare:

  1. Degenerarea hialină este o caracteristică comună a majorităţii fibroamelor, ca atare, insule dispersate de celule musculare intacte se găsesc printre prelungirile extensive ale degenerării hialine.

  2. Degenerarea chistică este o varietate a degenerării hialine, cu lichefierea unor porţiuni din fibrom şi formarea unor chisturi.

  3. Calcifierea este dovada degenerării şi este asociată unei diminuări circulatorii, fiind observată în fibromul femeii în post-menopauză; în forma sa extremă fibromul pare transformat într-o formaţiune calcară.

  4. Infectarea şi formarea unui abces sunt complicaţii rare, care pot afecta în mod particular fibromul submucos, secundar avorturilor septice sau în urma utilizării radioterapiei.

  5. Necrobioza (consecinţa scăderii aprovizionării cu sânge) poate să apară în fibromul subseros şi/sau pediculat, dar există forme speciale de necroză cum ar fi degenerarea roşie, care apare în cadrul unei sarcini; suprafaţa de secţiune a tumorii are o nuanţă de roşu întunecat iar aspectul se aseamănă degenerării aseptice.

  6. Transformare sarcomatoasă incidenţa malignizării fibromului este de 0,13-1%, ducând la apariţia unui leiomio-sarcom.

Share and LIKE:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini: 1 2 3 4

Lasă un răspuns