Lucruri pe care le vei regreta la bătrânețe

impreuna

Timpul nostru este limitat, de aceea profitați de timp.

1. Nu ai călătorit destul atunci când ai avut ocazia.

2. Ai stat prea multă într-o relație care defapt nu funcționa așa cum îți doreai.

3. Ți-a păsat prea mult de părerea altora.

4. Nu ai spus întotdeauna când ai simțit „Te iubesc” de frică sau de rușine.

5. Ai muncit prea mult, ca să îți poți întreține familia sau să-i ajuți să-ți permită și ei aceleași lucruri ca cei din jur și atunci ai dat tot din tine și ai petrecut foarte mult timp muncind.

6. Nu ai petrecut destul timp cu copiii tăi sau nu te-ai jucat destul cu ei.

7. Nu ai petrecut timp suficient cu părinții tăi, uneori va fi prea târziu să mai poți petrece timp cu ei, deși ți-ai dori din tot sufletul acest lucru, pentru că, la fel ca noi, nici ei nu sunt nemuritori.

8. Nu ai riscat destul.

9. Nu ai renunțat la un loc de muncă care nu îți plăcea, din lipsa banilor, faci sacrificii și mergi zi de zi la muncă cu gândul că trebuie să-ți plătești facturile, iar la bătrânețe te vei trezi într-o zi și te vei gândi și vei regreta că ți-ai petrecut zeci de ani făcând ceva ce nu-ți plăcea.

10. Nu ai realizat cât de frumoasă/frumos ești. Toată lumea este frumoasa în felul ei.

sursa: Facebook

Comentarii

Leave a Reply