Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

— Buna, fiule, e mama.
— Mamă-ascult, dar mă grăbesc.
— Fiule, iar vine toamna
Și-am vrut numai să-ți vorbesc

De șindila găurită
Și de-un geam ce a crăpat.
Ieri chiar mi-a plouat în tindă,
Când mai vii, mamă, prin sat?

— Vin, măicuță, de curând,
Tu mă iartă-s ocupat.
…Zilele-au trecut pe rând,
Maica tot a așteptat…

— Alo,-i mama, dragul meu,
Spune-mi măcar cum o duci?
Am strâns ce-a dat Dumnezeu:
Ouă, poamă, mere, nuci…

— Am ședință eu închid,
Pe curând, vorbid deseară.
…A închis maica plângând
Ca și nu-știu-a câta oară.

Suna maica peste-o zi,
Simțea toate-s în apus,
Dar oricum nu reuși,
Că-l iubește nu ia spus.

Voia să vină pe-acasă,
Să-l cuprindă pe fecior
Și să stea cu toți la masă
Potolindu-și al ei dor.

— Alo!
— Da, maică, iar tu,
E târziu, e miez de noapte.
— Iartă-mă, copile tu,
Sofca-i plină pentru moarte…

— Ce vorbești așa de-odată,
Moartea ta e hăt departe!
— Au fost medici pe la poartă,
Mi-au dat zile numărate.

— Maică, doare vorba ta,
Mâine vin cu doctorii!
(Nu e leac de a trata
Dorul mamei de copii).

— Maică, medicii dau greș,
Tu așteaptă până mâine!
Ea respiră-adânc și des
Și tăcu…
El vrea să sune…

Dar nu mai răspunde mama,
Plouă, lacrimi curg pe geam…
Prea târziu își dase seama:
— Ce bogat, Doamne, eram…


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

seventeen − 5 =