Mărturia unui preot

Mărturia unui preot:

„Azi, 12 mai 2020, am fost cu soția mea în B., la cumpărături. Am ajuns și la un mare magazin – nu îi dau numele, din motivele evidente la finalul acestei mărturii – de unde voiam să iau niște hârtie xerox (o cantitate mai mare, pentru o tipografie ortodoxă).

Nu am mască și nici nu voi purta. Dar aici „regulile” erau altele: la ușă stătea un nene mai în vârstă, cu un halat pe el, cu mască pe gură, și lua temperatura (la frunte), cu un aparat mic, pe care scria Baby.

Am intrat, iar când a vrut să îmi ia temperatura, l-am refuzat politicos. Atunci m-a poftit afară.

I-am spus că luarea temperaturii este un act medical, iar Constituția României îmi garantează dreptul de a accepta sau a refuza orice act medical care se dorește a mi se aplică de o altă persoană. Iar eu refuz, fără scandal, cu calm și cu respect, fără înjurături și fără jigniri.
L-am întrebat pe nenea cu termometrul de bebeluși dacă este medic sau asistent medical.

Mi-a spus – de dincolo de mască – că nu.

Deci am argumentat că nici nu are calificarea necesară pentru vreun act medical, așa că mă simt constrâns de cererea lui și, în calitate de om liber, nemascat, refuz să dau curs cererii lui.

A apărut dintr-un birou de lângă ușă un domn cam la 55 de ani, care s-a recomandat a fi șeful pazei. I-am spus același lucru.

Acesta a recitat aceeași poezie. I-am replicat: de ce acum când ați venit la mine și v-ați apropiat la mai puțin de un metru de mine, stați cu masca doar pe bărbie, nici pe gură, nici pe nas?

De ce nu aveți mănuși în mâini? Înseamnă că nici dvs nu credeți în acest reguli.

Replica lui: sunt camere de filmat și nu vrem să ne pierdem locul de muncă. I-am spus că îi respect opinia și decizia, însă și eu am dreptul de a decide liber pentru mine.

Mi-a arătat din nou ușa pe care intrasem, spunând că sub nicio formă nu voi intra în acel magazin pentru cumpărături.

Acum vine partea interesantă…

Am spus că accept refuzul lor, dar am dreptul să fac o reclamație. Cu greu mi-au dat un formular (după ce am amenințat că chem poliția, căci este dreptul meu de cetățean să fac o reclamație), am trecut toate datele și am specificat și o adresă de mail, specificând că vreau – conform legii – un răspuns scris trimis pe mail, în maxim 30 de zile. De ce? Pentru a putea folosi răspunsul lor apoi în justiție. Ei nu știau dacă eu glumesc sau vorbesc serios.

Oricum, tonul meu era de stâncă, cu ajutorul Domnului!

Trece pe lângă mine un cumpărător, care strigă la mine de după mască: de unde știm noi că nu sunteți infectat? Și eu sunt „creștin” (a specificat că este penticostal, deci nici vorbă de creștinism, ăștia sunt de toată groaza – să îi vezi când se „roagă”, cum îi scutură „duhul”, cu bolboroseli și alte manifestări „divine”, te apucă groaza) și totuși port mască și permit să mi se ia temperatura, a zis uitându-se cu silă la reverenda mea preoțească.

Eu i-am spus că nu l-am acuzat de nimic, nu l-am jignit cu nimic, am dreptul să hotărăsc pentru mine, iar pe chipul meu singurul semn care îl voi pune este Sfânta Cruce.

Instantaneu, s-a topit penticostalul din peisaj când a auzit de Cruce. Să fie sănătos!

Mi-am scris reclamația, am cerut cu respect o copie xerox și dau să plec. Între timp, cât am scris, am fost flancat de un alt membru al echipei de pază, un băiat de treabă, cu care am și discutat despre măști, pandemie, dr. Rashid Buttar, sistem imunitar, marcare izotopică.

Așa, între două cuvinte… Știa de toate, era de acord cu ce am spus eu, dar mi-a spus că regulile magazinului astea sunt.

I-am explicat că nu poate un magazin sau orice magazin să facă ce reguli vrea, Constituția României este una și aceeași, obligatorie pentru toți cetățenii ei. M-a întrebat ce voi face din 15 mai?

I-am spus că așa cum m-am îngrădit de mersul la Kaufland vreme de ani de zile pentru că susțin Untold-ul, așa pot trăi liniștit fără supermarket-uri, însă la libertatea mea nu renunț cu niciun chip.

Când să plec, îmi spune: haideți cu mine, să vă faceți cumpărăturile!
Păi nu mi-ați spus că nu pot intra? Am făcut și reclamație…

Puteți intra, cu mine sunteți în siguranță!

Aici am vrut să ajung. Oricum în marele magazin cam toți clienții stăteau în interior fără mască, deci „a fi în siguranță” nu se refera că se lua cineva de mine sau că mă pocnea că nu am mască.

Purtasem deja cu acest agent discuția că virusul acesta nou este ceva mort, că nu sare precum iepurele și că distanța de 1, 5 m are legătură cu identificarea și urmărirea din satelit.

Ce a vrut el să spună, în inocența lui de om cu rate, cu chirie, cu familie etc?

Că dacă sunt cu el virusul ipotetic nu sare nici de pe mine pe el, nici de pe el pe mine, nici de pe mine pe alții… Fain, nu?

Am ajuns la casă (după ce aproape tot timpul a ținut mâna pe capătul coșului meu de cumpărături, probabil ca virusul… să nu îndrăznească nicio mișcare), am plătit, m-a condus la ușă, unde mi-a zis: dacă tot ați rezolvat ce aveați de cumpărat, nu vă răzgândiți cu reclamația aceea?

I-am spus: pentru că ați fost un interlocutor atât de agreabil și m-ați „păzit” de viruși, este datoria mea de onoare să nu vă las mâhnit.

Am scos copia reclamației, am făcut-o bucăți și am aruncat-o în coș.

Am adăugat: să considerați ce s-a întâmplat azi aici între noi ca o biruință a Adevărului!

A plecat capul și a zis: da.
I-am spus la plecare: sper data viitoare când mai vin – probabil după „epoca mascaților” – să vă văd și nasul și gura.

Și-a dat masca jos de pe chip, mi-a zâmbit, avea un chip tânăr minunat, mi-a spus cum îl cheamă și… să ne vedem sănătoși. A încheiat cu cuvintele: „vă salut cu tot respectul, părinte!”
sursa: Facebook

Comentarii

Leave a Reply