„Mica Siberie”

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

La data de 1 martie 1963, un profesor de limba română din comuna Întorsura Buzăului (Grigore Constantinescu) trimitea Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PMR o scrisoare prin care semnala prezența în această localitate a unui pensionar în vârstă de 77 de ani (Gheorghe Bocîrnea), care în tinerețe l-a cunoscut pe Lenin.

Iaca ce i-a povestit bătrânul dascălului din „Mica Siberie”:

„Eram în ‘914 ostaș în armata austro-ungară. Am fost trimis pe front și, peste câteva săptămâni, în pădurea Dobromir din Polonia, am căzut prizonier la ruși.

În ‘917, când tunurile revoluției băgau în sperieți pe burjui, eram slugă la colonelul moșier Nicanor Nicolaievici. Colonelul a fugit cu gărzile albe din Omsk și nu s-a mai întors.

S-au întors, însă, pentru câteva zile gardiștii albi.

Pe noi, cei care n-am vrut să-i urmăm, ne-au purtat desculți prin zăpadă, ne-au bătut cu cnutul, ne-au amenințat că ne spânzură dacă ne dăm cu «roșii» și nu păzim averea colonelului ca ochii din cap.

Au venit și «roșii» și s-au purtat cu noi omenește, nu cum se purtau albii. Ne-au adunat pe toți în curtea conacului și ne-au spus că s-a terminat cu domnia moșierilor, că o să înceapă și pentru noi, robii pământului, viața adevărată.

În ‘921, o bucurie ne-a încălzit inimile nouă, celor care nu ne văzuserăm de 7 ani casa: venise ordin că putem pleca în țara.

Am mers la Moscova și de acolo la Petersburg. În Petersburg am stat mai bine de două săptămâni. Era spre sfârșitul lui august, și zilele la Petersburg au trecut repede. Am vizitat, împreună cu ceilalți prizonieri, Palatul de Iarnă și Grădina zoologică, unde am văzut tot felul de animale de pe fața pământului, tot felul de sămințuri și de păsări.

Într-una din zile, am fost conduși într-o clădire unde se aflau conducătorii statului sovietic. Am intrat într-o sală încăpătoare. Eram peste 150 de prizonieri români și de alte nații: germani, polaci, cehi și unguri. Alături de mine stăteau Andoc Iános din Doboli și Nicolae Rogojan, miner din Banat.

În sală, oamenii au început să se miște. La tribună s-a urcat un bărbat nu prea înalt, cu fața luminată, cu chelie, cu puțin cioc, îmbrăcat simplu. L-am recunoscut pe Lenin.

Îi văzusem chipul în ziare, și nu-mi venea să cred că ne vorbește chiar el. Vorbea puțin pe nas, dar avea o vorbă tare blajină. Numai când amintea de burjui fața i se încrunta și vorba părea mai răspicată.

Parcă-mi răsună și acu în urechi cuvintele lui:

«Tovarăși! Aveți să mergeți acasă! Dar să știți că, dacă, atunci când ați plecat, purtați pe umeri un jug de fier, acum o să găsiți în țările voastre un jug de oțel. Vă așteaptă burjuii cu gârbaciul. N-o să treacă mult și-o să vă scoatem de sub jugul capitaliștilor. Aveți încredere în revoluța noastră!»

După ce și-a terminat cuvântarea, Lenin ne-a strâns mâinile și ne-a urat de sănătate multora dintre noi.

A doua zi, ne-a urcat pe un vapor și, după ce am străbătut Baltica, am ajuns în portul Danzig. De aici, am plecat spre Berlin și, apoi, prin Cehoslovcia, am ajuns în țară.

La Satu-Mare ne așteptau în gară doi ofițeri cu gârbaciul. Ne-au închis 12 zile ca bolșevici. Atunci, mi-am adus aminte de Lenin, de vorbele lui și mi-am dat seama cât de adevărate au fost”.

Foto: Moș Bocîrnea din Întorsura Buzăului („Polul Frigului”), județul Covasna.

Sursa: ANIC, Fond ISISP-XVII, Dosar nr. 111, ff. 22-26.


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

10 − five =