Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Radu Mazăre se afla de aproape un an şi jumătate în Madagascar, însă autorităţile au hotărât arestarea lui abia acum. Operaţiunea a fost una organizată de Interpol.

„Autorităţile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, faptul că un cetăţean român, urmărit internaţional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile”, precizează IGPR.

România nu are un acord de cooperare cu Madagascar, însă o cerere de extrădare ar putea fi acceptată în baza unei înţelegeri punctuale. Radu Mazăre va fi ţinut în arestul poliţiei din Madagascar 6 zile, timp în care ministerul Justiţiei trebuie să pregătească actele necesare.

Fostul primar al Constanţei a fost condamnat la 9 ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, decizia fiind definitivă. El a mai primit o condamnare, în urmă cu 5 zile, la 9 ani şi 10 luni de închisoare, în dosarul Polaris, însă decizia nu este definitivă.


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

seventeen − 6 =