Român, şofer de Uber în Marea Britanie, acuzat că i-a luat telefonul unei femei oarbe şi şi-a dat singur un bacşiş de 20 de lire

Cornel Mihai, şofer de Uber în Marea Britanie, în vârstă de 32 de ani, a păcălit-o pe Victoria Oruwari, în vârstă de 39, să îi dea telefonul pentru a rezolva o presupusă problemă pe aplicaţia de taxi, însă, de fapt, şi-a dat un bacşiş de 20 de lire.

Victoria Oruwari, care a fost clientă în mașina Uber condusă de șoferul român de 32 de ani, a fost păcălită să-i predea telefonul șoferului Cornel Mihai la finalul unei călătorii de 51 de lire sterline spre casa ei din sudul Londrei.

Victoria este o figură destul de cunoscută în Marea Biritanie. Căntăreața nevăzătoare, originară din Nigeria, a fost finalistă în emisiunea de talente BBC „All Together Now”, unde a adus-o în lacrimi pe Geri Halliwell… Ea a susținut turnee ca soprană și cântat și la Royal Opera House.

Cornel Mihai a luat-o pe Victoria Oruwari de la London Bridge, la 22:00, pe 29 iunie anul trecut, după ce aceasta pierduse trenul spre casă. După ce au discutat puțin despre problemele sale de vedere, femeia spune că șoferul i-a cerut puțin telefonul. „Mi-a spus apoi că nu poate încheia călătoria pe aplicația sa și m-a întrebat dacă pot să-i dau telefonul meu pentru a o încheia. Am crezut că este puțin ciudat, dar nu era nimic în comportamentul lui care să mă facă să cred că nu sunt în siguranță”, a mai spus aceasta. Astfel, la sfârșitul călătoriei i-a dat telefonul românului.

Abia după ce a coborât, femeia și-a dat seama că a fost taxată dublu pentru cursă, plătind 51 de lire sterline, plus un bacșiș către taximetrist de 20 de lire sterline, căruia îi acordase și o evaluare de cinci stele, după cum a stabilit magistrații din Croydon.

Românul a negat că ar fi folosit telefonul femeii, însă instanța l-a declarat vinovat de înșelăciune, românul pierzându-și dreptul de a mai profesa ca șofer Uber, urmând să își afle pedeapsa pe 4 februarie, otrivit Standard.co.uk.

Comentarii

Leave a Reply