Sa înțelegem fenomenul multinaționalelor. O astfel de companie creează dependență, astfel încât, dispariția ei la un moment dat sa poată produce dezechilibre socio-economice.

„A făcut multe valuri articolul scris de catre un jurnalist din Cluj, referitor la cât impozit pe profit plătesc multinaționalele în România. Deși articolul prezintă doar date publice și este departe de a oferi o imagine a realității din zona aceasta a activității economice transnaționale, unii au fost șocați, altii au sărit sa spuna câte bube are jurnalistul etc. Treaba fiecăruia. O să vă prezint cum știu eu lucrurile”.

Fenomenul multinaționalelor

„Nu, nu vă prezint tot, pentru că unele date nu pot fi făcute publice , așa că le prezint sub formă de fenomen.
Am avut norocul să văd audituri de la nivelul Curții de Conturi Europene referitor la modul în care acționează multinaționalele, cum sunt structurate, legalitatea operațiunilor, plata taxelor, modul de transfer al veniturilor și de împărțire a dividendelor. Auditurile respective au stat la baza Directivei care permite statelor membre să ia măsuri pentru ca veniturile să fie real impozitate în țară în care sunt realizate, iar rapoartele de audit au fost transmise tuturor companiilor multinaționale pentru conciliere. 

Fenomenul este mult mai amplu decât pare, iar implicațiile sunt mult mai mari. Nu e vorba de un mod de acțiune doar într-o țară, ci peste tot.  Din perspectiva aceasta, articolul ziaristului clujean, plătit sau nu de partid, nu descoperă nimic. Doar pune în pagina o realitate. Dar nu identifică nimic din ceea ce se întâmplă.  Este un articol care șochează prin cifre. 

Da, o fi șocant, dar mai sunt și altele, gen ca 96% din companiile înregistrare în România au cifra de afaceri sub 1 milion de euro sau că firmele cu capital și acționariat românesc, deși mai puține ca număr, plătesc ca volum, sume mult mai mari ca impozit pe profit. Având același nivel de taxare. Ca să încep o să spun că aceste companii multinaționale, peste tot în UE acționează perfect legal, raportat la legislația fiscală din statul membru. Cu alte cuvinte, optimizările fiscale de care se folosesc sunt făcute în cadrul legal existent. Nu este nimic genial în asta, este un cerc vicios, dacă vreți, deoarece companiile respective, prin intermediul consultanților fiscali, inclusiv Big Four, participa chiar la realizarea politicilor fiscale din statele membre. Așa s-a întâmplat și în România, unde codul fiscal din 2015 a fost elaborat împreună cu entitati gen, AM-CHAM, Deloitte, KPMG, etc. 

După ce securizează politica fiscala dintr-o țară (influențând inclusiv numirea guvernelor sau a unor miniștri) totul devine perfect normal și în limitele legii. Ca să continui, o să spun că aproape toate multinaționalele sunt ierarhic construite, astfel încât ele se închid, la vârf, într-o fundație.  Acolo se strâng toți banii!

Majoritatea fundațiilor de acest gen, în care se închid marii retaileri de pe la noi, marii traderi sau marile companii din industrie nu sunt înregistrate în tara din care provine compania, ci, cu predilecție, în orășele și sate de prin Olanda sau Luxemburg sau în alte paradisuri fiscale, gen Bahamas, Panama sau Antilele Olandeze. Apropos de asta, Cipru e expirat…În aceste țări, mai ales cele din UE, exista un sistem de taxare mare la companii, dar facilități imense pentru fundații și ONG-uri.

Anual, peste 1000 de miliarde euro se strâng în aceste fundații de care aparțin toate multinaționalele. Modul în care acționează multinaționalele a deranjat Comisia Europeană prin faptul ca, diminuând masa impozabila a veniturilor, statele membre nu au colectat impozite, au crescut deficite și mai ales s-au împrumutat, crescând datoriile publice.
Pentru ca, de fapt, asta e efectul acțiunii multinaționalelor fata de state, state precum Italia, Franța, care deși sunt actori economici importanți au datorii publice de 100% din PIB sau peste.

Cum e construita o multinațională?

Cine își închipuie ca o multinațională este o firmă, o companie în care se petrec toate, se înșală amarnic. O multinațională este structurata sub forma unui fagure de societăți, în care regăsim firma care produce, firma care vinde, firma care promovează, firma care achiziționează, firma care se ocupa de dezvoltare(inclusiv imobiliara și extindere), firma care oferă suport IT, firma care se ocupa de distribuție, firma care se ocupa de stocare, firma care se ocupa de importuri, firma care se ocupa de optimizarea fiscală, firma care se ocupa de recrutarea angajaților, firma care se ocupa de bonusuri etc.(apropos de bonusuri, acestea, de regula, sunt platite din societăti înregistrate în offshore-uri și nu sunt impozitate nici in ceea ce privesc contributiile sociale si nici impozitul pe venit. Ma refer la bonusurile mari!)

Toate aceste mici companii, înlănțuite între ele, sunt persoane juridice distincte, nu sunt grupate sub forma de holding sau grup și de aceea nu pot fi tratate astfel ci distinct, individual, astfel ca modul în care au loc operațiunile este greu de descifrat și nu poate fi identificat decât în cazul unei verificări încrucișate. Aici are dreptate autorul articolului de la Cluj, când spune ca reprezentanții ANAF nu pot face față unor verificări la astfel de companii. Nu e nici o rușine. 

Nici Curtea de Conturi Europeană nu face față. Asta și din cauza ca majoritatea auditorilor europeni sunt foști angajați ai companiilor din Big Four(un alt cerc vicios, ca să ajungi auditor european este musai sa fi fost în una din companiile Big Four).

Aici, dacă vreți o opinie, aș schimba legislația de control și aș permite ca verificările fiscale la astfel de companii să poata fi făcute de auditori externi, angajați și bonusati, dar auditori sau companii de audit puternice și cu legal adviseri pricepuți și independenți.

Care este stilul de acțiune al unei multinaționale? 

Crearea dependenței socio-economice. O astfel de companie nu acționează stricto senso business, ci creează dependență, astfel încât, dispariția ei la un moment dat sa poată produce dezechilibre socio-economice, prin forță de muncă care rămâne șomera sau prin lipsa serviciilor și produselor pe care compania le asigura intr-o anumita zona. Acest tip de acțiune dă companiei putere de negociere în fata autorităților statale sau regionale.

Cum se dobândește aceasta dependență? Prin instrumente legale, dar imorale, de sufocare a oricărei activități care nu aparține companiei (falimentul producătorului autohton, a comerțului autohton, a industriei concurente etc.)
Sa revenim la România și sa spun câteva cifre: multinaționale produc peste 60% din PIB și au forță de munca angajata, reprezentând peste 2 milioane de salariați. Din cei 2 milioane de salariați, 65%,sunt plătiți la salariul minim pe economie, iar doar 10% au venituri peste salariul mediu pe economie. Productivitatea medie la multinaționalele din România se situează undeva la 70%, dublu fata de media UE, iar randamentele reale sunt de 5 ori mai mari decât în celelalte state UE.

Toate taxele și impozitele sunt plătite la zi și în întregime. Cum se rezolva problemele care vizează veniturile? Singura soluție consta în masuri alternative de impozitare mai mult sau mai puțin compatibile cu legislația UE: impozitarea cifrei de afaceri și renunțarea la impozitarea pe profit, impozitarea tranzacțiilor bancare, taxa pe active, taxa pe capital în cazul în care se constata crearea de condiții economice artificiale, gen fărâmitarea sau fragmentarea operațiunilor etc.

Atenție: soluțiile de care spun nu sunt invenția mea, sunt puse la dispoziție de auditul Curții de Conturi Europene, (nu degeaba impozitarea cifrei de afaceri a aparut ca măsura într-un anumit program) însă din 2016 și pana în prezent, nici un stat membru nu a luat masuri de acest gen, preferând alte artificii și nici Comisia Europeană nu a propus amendarea Directivelor existente.

Există un mare lobby la Bruxelles ca directivele actuale sa nu se schimbe. Ca sa înțelegeți cât pierde bugetul Uniunii Europene luați raportul pe TVA prezentat de comisarul european, Moskovici și veți vedea ca, anual, doar la TVA se pierd sume echivalente bugetului anual al UE(peste 140 miliarde euro). Așa că e foarte complicat, din acest punct de vedere. Vedem ce va fi!

Să mai spun o particularitate legata de România: cam în toate companiile astea mari regăsim în board un fost ofițer sau copil de ofiter die sau sie… Coincidență sau nu! O altă particularitate o reprezinta faptul ca majoritatea analiștilor economici sunt în sfera de influenta a acestor multinaționale. Unii plătiți, alții obedienti care spera sa prindă un post de CEO sau CFO bine plătit. De aceea nici nu o sa aveți opinii obiective din partea lor! 

Să aveți un an nou, cu sănătate și nu va mai certați între voi pe tema asta. Vă spun cu certitudine ca fenomenul depășește orice opinie individuală am avea, oricare dintre noi!”

Adrian Câciu este economist, absolvent al Academiei de Studii Economice, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală și regională.

 

Share and LIKE:
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns