Statul New York va interzice țigările electronice cu arome

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  

Guvernatorul din New York, Andrew Cuomo, a anunțat duminică o acțiune executivă de urgență, prin care va fi interzisă vânzarea țigărilor electronice cu arome, pe fundalul creșterii îngrijorărilor legate de efectul acestora asupra sănătății, mai ales în rândul tinerilor, scrie The Guardian.

„Producătorii de țigări electronice care vin cu arome de fructe sau de dulciuri țintesc în mod conștient și iresponsabil tinerii, iar azi luăm măsuri pentru a pune capăt acestui lucru”, a declarat Cuomo.

Guvernatorul a transmis că oficialii din domeniul sănătății din New York vor convoca o ședință de urgență cu consiliul pentru sănătate publică al statului, săptămâna aceasta, pentru a interzice aceste produse.

„Denumiri precum Bubblegum, Cotton Candy, Captain Crunch”, a adăugat Cuomo, „acestea țintesc în mod evident tinerii și sunt eficiente în această privință”.

Țigările electronice cu tutun sau arome de mentol nu vor fi interzise.

La Washington, Trump a anunțat miercuri că administrația sa va propune o interdicție federală asupra a sute de arome pentru țigările electronice. Cel puțin șase decese confirmate au fost legate de utilizarea țigărilor electronice, în SUA, pe lângă peste 450 de cazuri înregistrate de afecțiuni pulmonare.


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

20 + 5 =