Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna ianuarie

Conform tradiției, luna ianuarie se numește Gerar și este marcată de începutul unui an nou, respectiv de o nouă etapă în viață. Sărbători importante în luna ianuarie: 1 ianuarie: Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare (Anul Nou); 6 ianuarie: Botezul Domnului (Boboteaza); 7 ianuarie: Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul …
Continuă lectura Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna ianuarie

27 decembrie – Sfântul Arhidiacon Ștefan

Sfantul Stefan era iudeu de neam, din semintia lui Avraam. Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii si crescand numarul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati „plini de Duh Sfant si de intelepciune”. Acestia aveau menirea sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna …
Continuă lectura 27 decembrie – Sfântul Arhidiacon Ștefan

Obiceiuri străvechi ale românilor, de Anul Nou

Anul Nou, la români, se sărbătorește în mai multe feluri, în funcție de evenimentele care au loc, dar mai ales ținând cont de obiceiurile tradiționale din fiecare zonă. Astfel, în Sudul și Sud-Estul României, la cei care au bebeluș, Anul Nou se sărbătorește respectând un ritual străvechi, de pe vremea geto-dacilor: “Datul de grindă” al …
Continuă lectura Obiceiuri străvechi ale românilor, de Anul Nou

Crăciunul – Nașterea Domnului – 25 decembrie

Astăzi S-a născut Hristos! Și minunea întrupării Lui mai presus de legile firii a uimit întreg pământul, a înnoit toată lumea, a rupt istoria omenirii în două și, străbătând cele douăzeci de secole, ni se face cunoscută nouă astăzi. Astăzi S-a născut Mesia! Și vestea aceasta pe care au adus-o din cer îngerii, pe care …
Continuă lectura Crăciunul – Nașterea Domnului – 25 decembrie

20 decembrie – Ignatul – paradoxul purificării prin post și sânge

Ritualul sacrificial al porcului, ce are loc înaintea Crăciunului, prezintă o legătură evidentă între mitologia Greciei antice și religia populară românească. Nu numai romanii credeau că sângele scurs la sacrificiul porcului putea spăla crimele sau nelegiuirile oamenilor, cât de mari ar fi fost acestea. Puterea sa purificatoare, asimilată celei a focului, e ilustrată și în …
Continuă lectura 20 decembrie – Ignatul – paradoxul purificării prin post și sânge

18 decembrie – Cuviosul Daniil Sihastrul

Sfântul Daniil Sihastrul este cunoscut și sub numele de „Daniil Schimonahul” sau „Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibilă confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți. Ajunge la Schitul Sfântul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrării sale în monahism. …
Continuă lectura 18 decembrie – Cuviosul Daniil Sihastrul

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna decembrie

Iarna, satul românesc devine un colț de rai. Este singurul anotimp din an în care domnește principiul repaosului și al odihnei. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de sărbătoare. Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Sf. Nicolae, la 6 decembrie și se …
Continuă lectura Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna decembrie

6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae, ierarhul din localitatea Mira, este cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe. Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei, și trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia), acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei, slujind lui …
Continuă lectura 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae