Un vânător, urmărind un mistreț rănit, s-a afundat în padure…

Un vânător, urmărind un mistreț rănit, s-a afundat în padure şi, fără să-și dea seama, l-a prins noaptea şi s-a rătăcit. Bătea vântul şi ningea, iar el, disperat, mergea ca să se încălzească, fără să mai știe unde se afla. Într-un târziu, el vede undeva o lumină, şi tot mergând către ea, ajunge la un canton silvic. Bate la ușă şi apare pădurarul.
– Te-ai rătăcit, spune omul şi îl pofteste în casă. Este târziu, rămâi aici, până dimineața, când o să îți arăt drumul! Până atunci, stai la masă cu noi, dar avem numai mămăligă cu brânză!
Vânătorul era obosit şi flămând, pentru că a mers o zi întreagă fără să mănânce nimic. După ce mănâncă o vreme, întreabă:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză!
Nu trece mult şi întreabă din nou:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă!

După ce acestea se repetă de mai multe ori, adorm toți în singura cameră încălzită, pădurarul cu nevasta în pat şi vânătorul pe o saltea, pe jos. După miezul nopții, vuietul vântului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars, se îmbracă pe întuneric, răsturnând câteva scaune, şi, cât ai clipi, dispare în noapte. În urma lui a rămas liniște. După un timp, vânătorul întreabă în întuneric:
– Oare stă mult?
– Stă mult, îi raspunde femeia, în șoapta.
– Oare nu mă prinde?, întreabă din nou vânătorul.
– Nu te prinde, măi omule, că până iese el în calea lupilor, la capătul pârâului, poate să treacă toată noaptea!
– Zici că nu mă prinde!
– Nu te prinde, fii sigur! Hai, curaj!
– Atunci, spune vânătorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză!

Comentarii

Leave a Reply