USR a admis că a votat „din neatenție” pensii speciale

Plenul Camerei Deputaților a votat miercuri un proiect de lege care prevede, printre altele, acordarea de pensii speciale pentru membrii plenului Consiliului Concurenței, în aceleași condiții ca pentru membrii Curții de Conturi, adică la nivel de magistrați, iar printre cei care au votat în favoarea acestui proiect s-au numărat și 24 de deputați USR. Aceștia au admis joi, pe contul USR de Facebook, că au dat votul „din neatenție”, scrie hotnews.ro

„Dintr-o neatenție, deputații USR au votat, miercuri, un proiect privind Consiliul Concurenței, care prin amendamentele formulate în mod deliberat ambiguu ca să treacă neobservate, prevedea și pensii speciale pentru angajații acestei instituții. USR s-a opus acestor amendamente în comisii, dar a votat în plen proiectul pentru că era vorba despre transpunerea unei directive europene care se află de un an de zile în Parlament. Împotriva României a fost declanșată procedura de infringement deoarece a întârziat transpunerea acestei directivei. A fost o greșeală pe care o vom repara la Senat. USR va propune eliminarea amendamentelor problematice la Senat și va vota împotriva proiectului, dacă acestea nu sunt scoase din proiect,” scriu cei de la USR.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.