Un veteran de război centenar, ignorat chiar de Ziua Naţională

Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un episod trist s-a petrecut la Vâlcea, de Ziua Naţională a României, când în momentul salutului oficialităţilor, la final de eveniment, un veteran de război de 100 de ani, aflat alături de acestea, a fost aproape complet ignorat.

Întâmplarea s-a petrecut duminică, 1 Decembrie, la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, desfăşurate la Râmnicu Vâlcea.

Veteranul de război Emil Veţeleanu, în vârstă de 100 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care, în pofida vârstei, este nelipsit de la toate evenimentele dedicate comemorării ostaşilor căzuţi în cele două războaie mondiale, s-a aflat şi de această dată alături de oficialităţile judeţului Vâlcea.

La finalul programului, cei prezenţi au trecut să salute oficialităţile, doar că l-au ignorat, cei mai mulţi, chiar pe cel în faţa căruia ar fi trebuit să se încline – veteranul de război Emil Veţeleanu. Acesta era încadrat de prefectul judeţului Florian Marin şi de comandantul Centrului de Perfecţionare, EOD şi Geniu „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea, lt. col. Cristian – Gabriel Arinton.

Cel mai bătrân veteran de război din Vâlcea și ultimul supraviețuitor al celebrei bătălii de la Cotul Donului a împlinit 100 de ani anul acesta.

Video 1: vk.com 

Video 2: ok.ru


Share on:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

seventeen + 10 =